Z de la Ziceri

carte. mircea duca. A5 (în construcție)

Toţi suntem egali. Ne deosebeşte doar capacitatea de a iubi.

Credinţa ţine de noi, nu de Dumnezeu. Aşa că nu ar trebui să ne rugăm pentru credinţă deoarece, rugându-ne, deja înseamnă că avem credinţă. Credinţa este expresia celei mai mari libertăţi. Fericirea este libertate.

Momentele în care datorită credinţei ne simţim uşori, liniştiţi, satisfăcuţi, mulţumiţi, fericiţi sunt cele mai frumoase momente din viaţă.

Atacul la persoană este mai grav, dur, greu şi reprobabil decât atacul la un anumit stat sau cultură.

Îmi place să cuget asupra lui Dumnezeu; oare Îl ‘bârfesc’ pe nedrept?

  • Eşti conştient de tine însuţi?
  • Da.
  • Atunci, pentru cel de care eşti conştient trebuie să ai o viaţă spirituală…; asta, în caz că ţi-ai pus întrebarea de ce ai avea viaţă spirituală…

Răul lucrează asupra ta sub permisiunea lui Dumnezeu; altfel, fără ispite, nu te-ai mântui în veci. Lasă deoparte învăţătura creştină filozofică, fă din Dumnezeu o experienţă personală, priveşte realitatea, nu tot felul de cugetări subiectivo-sterpe.

Mintea risipită adună-mi-o Doamne! Inima înţelenită curăţeşte-mi-o Doamne!

Dacă vrei să ai parte într-adevăr de comunicare, vorbeşte în permanenţă cu Dumnezeu atunci când stai în linişte sau când lucrezi în linişte; Dacă te afli în situaţia de a vorbi cu cineva, dublează trăncăneala cu comunicarea cu Dumnezeu.

Ipocrizia absolută este ipocrizia către sine, autoipocrizia. Deşi ştii ce trebuie să faci, cum să trăieşti ca să trăieşti bine, ba mai mult, îi înveţi şi pe alţii ce şi cum, totuşi eşti anxios, tremuri de frică existenţială, eşti deseori deznădăjduit parcă fără speranţă. Cu referire la cele de mai sus, se pune întrebarea: ce oferi? ce îţi oferi? Ipocrizie absolută. Până la urmă chiar aşa e: vai de cel ce-şi găseşte stăpân în persoana unuia născut din femeie şi bărbat.

A fi umil şi modest în mod exagerat este de asemenea o formă de proprie înslăvire. Este în definitiv la fel de periculos.

Dacă fac şi spun ceva bine, ajută-mă Doamne. Dacă fac şi spun ceva rău, Doamne nu mă ajuta, dar totuşi să nu te îndepărtezi, rămâi aproape de mine ca să mă fereşti de păcatul propriei înslăviri.

Fără Dumnezeu înnebunim, ne pierdem raţiunile: raţiunea minţii, raţiunea sufletului, raţiunea de a fi.

Viciul este atras de sfinţenie aşa cum păcatul este atras de inima curată. De aici se naşte conflictul. Sperăm doar să fie constructiv întru zidire.

Când te uiţi afară la o biserică vezi un morman ordonat de piatră, cărămidă sau alte materiale de construcţii – nu străluceşte. Dar în interiorul sufletului se transformă într-un imens soare.

Nu sunt un om liber. Sunt subjugat de sentimente, empatie şi entuziasm faţă de frumos. Nu sunt liber, dar am un sens.

Celebritatea lucrează în defavoarea celebrului, deci, să nu ne mai îndoim de necesitatea smereniei.

Fiecare trebuie să-şi rezolve singur problemele pe baza cuvântului lui Dumnezeu, nu să aştepte să i le rezolve El.

Biserica ortodoxă este pe atât de tradiţionalistă pe cât este de democrată; Biserica catolică este aparent pe atât de modernistă pe cât este de totalitară.

Ce bine că pasiunea trece, orice pasiune! Avem totuşi o şansa la normalitate, sănătate mintală şi sufletească.

Sunt eu destul de murdar ca să iubesc o mizerie. Dar Iisus Hristos a iubit mizeriile! Da, dar eu sunt murdar, iar Iisus Hristos este curat!

Frumusețea din tragedie. Acolo unde curgerea sufletului ni se unește cu fluviul de lacrimi și sânge izvorât din Pantocrator. Ce plăcere! Idealul speranței de pâna acum, real!

Asta-i treaba cu literatura…, trebuie să te exprimi, sincer.., altfel e maimuțăreală.

Femeia are o frică existențială cronică, bărbatul doar acută.

E important să înţelegem femeia, nu neapărat să o iubim; asta dacă vrem pace în minte şi suflet.

Acumularea de cunoştinţe teoretice te face intelectual sau doxat, dar pentru a fi şi înţelept trebuie să le ştii aplica. Altfel, doxatul e doar un vraft de hârtii.

E monumental cât de frumos vorbesc despre credinţă în timp ce credinţa mea este fragilă spre surpare.

Și ce să fac? Să mor?! Ca să nu mai fiu nicăieri din moment ce nu pot fi în mai multe locuri în același timp.., își spuse și puse un alt pahar de vin cu apă, capul răsunându-i a partea doua din sinfonia patru a lui..

Pasiunea este carne vie pe când sentimentul este suflet.

A trăi în trecut înseamnă a aduce ofensă lui Dumnezeu cel ce este Creatorul viitorului.

Deșertul ne este ascensiune dacă știm să cerem apă; altfel deșertul ne este moarte.

Credinţa este izvorul curajului.

E mai important să fi om decât fericit.

Păcatul meu nu numai că mă distruge pe mine, dar mă face să-i percep pe cei din jur ca fiind murdari, păcătoşi şi răi.

Pe oamenii proşti, needucaţi şi răi îi văd ca nişte stâlpi negri în societate, printre oameni, într-un mod specific schizofreniei, dar de data asta în plină normalitate.

Prin ochii victimei, agresorul este privit de Însuşi Iisus Hristos, nu de către victima-om.

Acceptarea realităţii în orice problemă a vieţii este cea mai mare realizare.

A înţelege ceva nu înseamnă neapărat că şi accepţi acel ceva.

Ignoranţa şi cercetarea acţionează ca un tampon între acceptare şi înţelegere. Depinde de om.

Ideea este o comoară, bună sau plină de monştrii.

Dreptul şi dreptatea nu e totuna.

Dacă ajungem ca normalitatea să fie un ideal, e vai de capul nostru. În ziua de azi, normalitatea pare a fi un ideal.

Nu-mi lua, Doamne, în considerare faptele bune, mai bine iartă-mă, căci a fi iertat este ca și cum ai fi nou-născut, fără de păcat, lumină.

Oricărei forme de nebunie, Dumnezeu îi cunoaște rațiunea.

Dumnezeu este rațional, adept al rațiunii.

Dacă Dumnezeu nu-ți dă cruce de dus pe umeri, înseamnă că nu așteaptă să te mântuiești; astfel viața e un paradis – viața pământească.

Asigură-te că de fiecare dată când faci un lucru rău te cuprinde părerea de rău; asta e o cruce de dus – regretul.

Când nu poți iubi o anumită persoană, fă-o totuși…, în contul lui Dumnezeu.

Mântuirea de unul singur e reversul absolut al imponderabilității – nu poți merge decât în jos atras fiind de un fel de forță gravitațională infinită.

Bătaia inimii e ritmul ce însoțește cântecul suav al îngerilor la ureche.

A accepta și considera existența lui Dumnezeu în viața ta implică nervi tari și multă răbdare.

Răbdarea e cota de nelibertate pe care ți-o afirmi depozitar fiind al unui liber arbitru deplin.

Mi s-a dat puterea de a fi, dar asta nu presupune și puterea de a nu mai fi.

După ce ai greșit devi mai înțelept; destul de înțelept și priceput încât următoarea greșeală să o faci cu ușurință.

Nerugăciunea este antreul rugăciunii.

Sunt obosit în Domnul!

Nici o boală nu este fatală; așa-zisa fatalitate rezidă în plecarea sufletului.

Libertățile pe care ți le rezervi poartă pecetea caracterului tău.

Novicele este lauda sau nelauda maestrului său la momentul judecății.

În caz de boală roagă-te lui Dumnezeu să te ierte pentru că ai permis bolii să te ajungă; pentru situaţia în care te-ai pus tu singur.

A fi obiectiv absolut înseamnă a ieşi din tine; întrebarea corelativă: şi în ce intri? Intri în Pronie.

A fi doar obiectiv este de asemenea o ieşire din tine, dar sub rezerva lipsei priceperii.

Viaţa pe pământ este printre altele un test, testul de rezistenţă la minte.

Creaţia şi arta sunt sinonime, folosite împreună ar fi un pleonasm; Să spunem deci că Pământul, Omul şi Universul sunt toate Arta lui Dumnezeu.

Iubirea în adevăratul sens al cuvântului nu cred că o pot manifesta; pot cel puţin să încerc să-mi fie toţi dragi.

Minimul dăruirii este echivalent cu maximul primirii.

Măsura Raiului din exterior este proporţională cu starea de linişte interioară a omului.

Fie dat un oarecare produs ca rezultat al unei acţiuni. Dacă acest produs are vocaţie la perenitate se numeşte artă.

Gătitul nu este o artă pentru că produsul nu are vocaţia mai sus amintită.

Sunt atât de om încât mă uimesc pe mine însumi.

Nu-s nebun din nebunie, sunt nebun din principii si valori.

Sunt atât de vast încât, prin comparaţie, inima care-mi bate-n piept e insignifiantă.

A nu fi este la fel de normal ca a fi, spuse un ateu.

Nu există oameni proşti, există doar atei.

Întâlnim în viaţă doar acei oameni care ne sunt oglindă pentru a cunoaşte ce avem în interior.

Credinţa lui Dumnezeu în oameni este mai mare decât credinţa oamenilor în Dumnezeu. E şi normal, nu? Dumnezeu a făcut omul, nu omul pe Dumnezeu. E o chestie de puteri. Pentru om e şi o chestie de primire a Duhului Sfânt.

Tristeţea e un păcat.

Nimeni nu este mai “bărbat” decât destinul.

Sunt un indiferent. Nu-s capabil să iubesc, dar nu-s capabil nici să fac rău.

Oamenii sunt florile cu spini din sera lui Dumnezeu.

Rănile sufletului sunt izvoare de înţelepciune.

Toată lumea aceasta strigă cu orice chip: Ajutor! (Arsenie Papacioc)

Singurătatea este direct proporţională cu mărimea casei.

Starea sufletelor noastre aici preînchipuie viitorul. Acesta va fi o prelungire a stării noastre lăuntrice de acum, dar într-o formă schimbată, pe o altă treaptă. (Viaţa mea în Hristos – Sfântul Ioan de Kronstadt)

Voinţa mea este să te iubesc. Tu aştepţi şi aştepţi, dar iubirea nu mai vine. Voiesc să te iubesc, dar voiesc cu patimă şi mândrie. De aici neajungerea.

Sinceritatea unui om te dezarmează, sinceritatea unui om te face să-l iubeşti, sinceritatea unui om te face să mai crezi în adevărata prietenie. (sursă necunoscută)

Dacă aş avea o mare putere de dat aş da-o prezentului să poată reduce la tăcere lătratul fioros al trecutului şi să respingă asediul violent al viitorului.

Trebuie să ne cerem iertare lui Dumnezeu pentru că facem lucrurile permise de El, nu cele voite de El.

După ce închise o carte de Camus, băiatul îi spuse fetei: te voi iubi atunci când inima mea va fi mai puţin nobilă! Dezambiguizare:

O iubire care nu suportă confruntarea cu realitatea nu-i iubire. Dar în acest caz, neputinţa de a iubi este privilegiul inimilor nobile. (A. Camus)

Iubirea întemeiată pe mintea şi comportamentul uman afirmă umilinţa comparabilă cu a savura o piersică zemoasă şi delicioasă.

După moarte corpul rămâne, căteva zile și bine machiat, doar un simbol al sufletului. Altfel nu-mi explic de ce oamenii se adună în jurul sicriului pentru rămas-bun. Corpul se aseamănă cu mormântul gol, părăsit de Mântuitor unde au venit femeile și îngerii le-au îndemnat să nu-l caute pe cel viu în locul de manifestare a morții.

Nu sunt născut cu inima pe partea dreaptă, ci cu mintea pierdută în conștiință cînd ar trebui să fie în craniu.

Mândria este probațiunea prostiei.

Mândria este vorba fără faptă. Credința doar din vorbă nu și din faptă este mândrie.

Doamne scutește-mă de mine; dă-mi Doamne o pauză de la mine.

Dumnezeu, boala și legea se află pe același nivel. Înaintea lor toți oamenii sunt egali.

Există oameni predestinați pentru credință desăvârșită spre sfințenie, dar depinde de ei dacă vor menține această stare; acești oameni sunt predestinați, nu obligați.

Cu o clipă înaintea clipei morții, toate tristețile vieții se transformă în bucurii.

Ca să ai cu Dumnezeu o relație lucrătoare, această relație trebuie sa fie de părtășie, nu filozofică.

Un cuvânt o lacrimă, două cuvinte două lacrimi…, bucurie începătoare – lacrimi de întristare – un amestec de emoție și închipuiri…, bucurie desăvârșitoare – lacrimi fără de tristețe – o smerită cugetare.

Păcatul este actul de inculpare autoscris întru detenţiune.

Dacă trăiești într-o casă neprimitoare, dar practici rugăciunea, acea casă se va transforma într-un palat.

Nearta vechilor timpuri este arta timpului prezent.

Vârstei de aur îi corespunde înțelepciunea de tablă, iar vârstei de bronz îi corespunde înțelepciunea de aur.

Regalitatea este concepția unei umanități bolnave pentru că toți ne naștem la fel și toți murim la fel; toți ne naștem egali și toți murim egali.

Femeia este poarta spre transcendență.

Cel mai mare filozof este cel care reușește să desfacă ițele încâlcite ale femeii.

Capitalismul ne-a adus o viață fără predictibilitate, fără confort și relații interumane reci; valorile și direcțiile nu sunt garantate, trebuie create; fiecare trebuie să-și creeze valorile și direcțiile ceea ce conduce la societăți aflate sub imperiul individualismului, acel cancer colectiv garantat. Sindicalismul luptă, suferă și iar luptă cu mofturile și insolența unui patronat de orientare dialectic materialistă, în principiu o asemănare izbitoare cu doctrina comunistă; pe vremea comuniștilor aveam un singur mare dictator, acum avem mici dictatori, dar mulți.

Nu poți să faci în natură și cu componentele naturii decât ceea ce natura permite. A spune că omul trăiește prin natură în armonie este adevărat, dar a spune că omul depășește natura astfel trăind în concurență cu ea este fals. “Cultura se naște din și prin starea de concurență a omului cu natura”. Această afirmație mi se pare un accident în gândirea esteticienilor.

Egalitatea este dreptul fiecăruia de a gândi, a se manifesta și a fi diferit.

Fiecare zi este o nouă viață.

Maturitatea sănătoasă aparține lui homo sapiens ludens. Maturitatea bolnăvicioasă aparține doar lui homo sapiens.

Ich finde bei der Schönheit Zuflucht. Gott ist Schön genau wie alle die zu Gott gehören.

Sărăcia crează abilități.

Pentru ca ceva să se încheie trebuie mai întâi să satisfacă condiția de a începe.

Omul este, printre altele, zid al împroșcării întru suferință.

Fără cuget, trupul este paralizat.

Pictura, de la impresionism încoace ne oferă imaginea naturii înconjurătoare percepută prin ochi bolnavi de diferite maladii oftalmologice.

Natura este perfecțiunea imperfecțiunii pe când artistul de mai sus figurează imperfecțiunea imperfecțiunii.

Opera de artă care nu se explică prin sine este doar o făcătură.

Înțelepciunea este o cruce grea de dus.

Omul care nu poate oferi dragoste măcar să primească iubirea ajutând astfel mântuirii celui care o dăruiește.

Părinții care își iubesc într-adevăr copii trebuie simultan să iubească toți copiii, altfel dragostea pentru proprii copii este doar fățărnicie și motiv de laudă.

Harul dumnezeiesc sub forma credinței reprezintă nucleul; restul trebuințelor formează doar o dispoziție radială.

În raport cu zero, orice este, este infinit.

Prin ochi pătrunde gândul cel mai viu.

Câteva elemente din curentul individualismului plus câteva elemente din curentul umanismului egal personalism întreg.

Natura nu are nevoie de oameni, doar Dumnezeu.

Odată cu moartea trupului, dintre cele nevăzute ale omului, dispare mintea; sufletul trăiește în continuare.

Cuvintele au înțeles doar în contextul timpului, de aceea pentru a înțelege divinitatea trebuie să inventăm un alt limbaj.

Curba este o linie anxioasă. Altfel spus, curba reprezintă refuzul liniei de a merge mai departe.

Neantul este garantul libertății absolute care la rândul ei garantează angoasa. Dar, în urma unei infuzii de rațiune prelapsariană direct în inima libertății, angoasa se transformă în avânt, energie, dragoste și voință.

E inuman să râdem de prostie, când de fapt ar trebui să dăm acestor oameni o mână de ajutor.

Prostia este simptomatologia bolii intitulate ignoranță.

Afirmarea libertății cu orice preț este o mare eroare a democrației.

Piața liberă nu ar mai fi atât de liberă dacă nu ar permite non-valorile în circuitul civil așa cum perversitatea nu ar mai fi atât de perversă dacă nu și-ar face reclamă.

Boala pământească este vindecare duhovnicească.

Filozofia, de multe ori este doar un banc sobru.

Binele îndură răul, dar răul nu îndură niciodată Binele. Ca să vezi măreția Duhului Sfânt!

Trebuie să ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute ca nu cumva să uităm că suntem păcătoși.

Decât o interpretare greșită a unei fraze, mai bine folosirea unui pleonasm.

Răspunsul tipic românesc este răspunsul tacit.

Când Dumnezeu nu mă ajută, eu sunt vinovat. În rest, sunt nevinovat.