psihologie I

Daca simti o stare intensa de anxietate spontan fara niciun motiv, vorbim de anxietatea acuta iar daca mai tot timpul esti o persoana anxioasa este vorba de o tulburare anxioasa generalizata. In niciunul din aceste cazuri nu este de folos si nici sanatos sa fii astfel. Din pacate insa, cantitatea prea mare de motive de stres si ingrijorare de pe durata unei zile sau saptamani a dus ca un numar tulburator de mare de persoane sa se confrunte cu aceste tulburari de la normal, de la starea de bine a fiecaruia, asa incat putem vorbi pe buna dreptate ca anxietatea este boala secolului vitezei, ea stand la originea altor boli ce se declanseaza dupa ce starea de echilibru si deci imunitatea omului se clatina urmare a deselor episoade de acest tip.

Simptomele anxietatii includ: oboseala, ingrijorare constanta si lipsa de relaxare, episoade mai lungi sau mai scurte de depresie, tensiune musculara, insomnie, dureri abdominale, durere in cosul pieptului, puls marit sau neregulat, aritmii, transpiratie, dureri de cap, de ceafa, diaree.

Ca sa poti depasi aceste simptome de anxietate este nevoie de tratament dar in primul rand de constientizarea ta ca esti o persoana anxioasa si ca aceste semnale pe care corpul ti le transmite nu vin de la o afectiune organica de cap, stomac, inima, intestine, ci sunt reactiile acestor organe la tulburarea nervoasa din interiorul corpului tau cand gandurile negative de teama, alerta si ingrijorare care te stapanesc fara motiv dezechilibreaza sistemul nervos.

Cum sa scapi de anxietate

Terapia cognitiv comportamentala este modul cel mai eficient de a lupta contra anxietatii. Inca sunt suficiente persoane care evita terapia pentru ca o vad ca pe un tratament dedicat persoanelor slabe de inger sau cu ceva probleme neurologice. Dar terapia, in special cea cognitiv comportamentala, este cu argumente cea mai buna metoda de combatere a anxietatii care iti fura linistea si optimismul de zi cu zi. In aceasta terapie, oamenii invata sa identifice exact cand apar ganduri parazit care genereaza tulburarile anxioase si invata tehnici concrete cu privire la ce sa faca si cum sa gandeasca ca sa indeparteaza aceste ganduri. Practic, inveti strategii despre cum sa gandesti corect! Iti schimbi modul de a gandi pe care il stiai pana acum si constientizezi ca zilnic esti supus la bombardamentul a zeci de mii de informatii, fiecare generand propriile sale ganduri si inveti cum sa faci un filtru intre ele, fara sa te lasi coplesit de emotiile specifice fiecarui gand parazit in parte. Pur si simplu, ideea de baza din spatele terapiei cognitiv-comportamentale este ca, daca e adevarat ca suntem ceeace gandim, trebuie sa invatam sa controlam si sa dominam noi ceeace gandim.

Anxietatea se inlatura cu multa miscare fizica. Cand mintea ta este invadata si sufocata de scorpioni fara odihna care sunt gandurile ce iti produc agitatie si panica, a face sport este ultimul lucru pe lume la care te-ai gandi sau ai putea face. Insa daca reusesti sa te mobilizezi sa faci miscare viguroasa si intensa, sa te extenuezi fizic efectiv, corpul tau va produce acele substante chimice responsabile de starea de bine, suprimandu-le pe cele care produc anxietate. Miscarea fizica este o distragere a atentiei, foarte eficienta, de la dificultatile vietii. Poate conduce la o imagine de sine imbunatatita, la o viata sociala mai activa si la o stare generala mai buna de sanatate. Majoritatea medicilor recomanda 30-40 de minute de orice tip de sport sau miscare care iti creste ritmul cardiac.

Practica tehnici de relaxare ca sa scapi de anxietate. Daca traiesti intr-o anxietate constanta, daca traiesti cu frica si stresul care o acompaniaza, nu poti sa iei decat decizii proaste pentru viata ta, vei avea parte de anxietate si mai severa. La un moment dat peste zi, ai nevoie sa te opresti, sa te calmezi, sa iti linistesti mintea si sufletul ca trupul sa se relaxeze si tu sa poti vedea lucrurile dintr-o perspectiva clara si echilibrata, nu bruiate de anxietate. In mod traditional se recomanda mediatia, yoga, tehnici de vizualizare si tai chi ca tratament pentru anxietate. Exista si relaxare formala care e la fel de buna. Nu conteaza ce tehnica alegi, important e sa te ajuti si sa alegi una dintre ele. Te pot ajuta foarte mult hobby-urile precum gradinaritul, cititul, dansul, pictatul, cantatul, pescuitul, gatitul. Petrece in mod constient mai putin timp pe marginea prapastiei si fa-ti timp pentru distractie si relaxare in viata ta. Nu sunt mofturi sau rasfaturi, ci necesitati ale corpului tau emotional ca sa pot functiona normal. Evita cafeaua, alcoolul si orice stimulente excitante. Stimulentele precum cafeaua, cacaua, ciocolata neagra, bauturile energizante, nicotina sunt cunoscute deja pe scara larga ca amplifica anxietatea si trebuie evitate de orice persoana care se stie cu o natura mai anxioasa. Si daca bei tarie si ii intaresti efectul cu tigari obtii o crestere semnificativa a anxietatii si a simptomelor ei, dar marele pericol in acest caz vine din dependenta pe care o dau si care se trateaza mai dificil decat anxietatea.

A scapa de anxietate inseamna sa treci la actiune. Anxietatea severa poate lasa o persoana ca si paralizata din pricina efectelor din corp si minte, incapabila sa isi rezolve problemele care ii cauzeaza anxietatea respectiva si cu care se confrunta in viata. In acest caz, trebuie sa rupi cercul vicios. Daca problemele lipsei de bani te fac sa nu dormi noaptea si sa nu mai fii om, poate ca e cazul sa iei o decizie, schimba-ti jobul sau accepta acel al doilea job. Daca esti extrem de stresat de examenul ce se apropie, e timpul sa inveti mai mult si mai constiincios. Daca pur si simplu ai frici imaginare pe ideea drobului de sare, fa-ti o autoanaliza ca un om matur ce esti si vezi in ce masura, statistic, este realist sa ti se intample lucrurile de care te temi. Daca alcoolul ti-a scapat de sub control, este cazul sa iei masuri. Sigur, a identifica radacinile starilor tale anxioase si a face schimbari concrete in viata ta poate necesita sa primesti o mana de ajutor de la familie sau de la un terapeut, ceeace este firesc si foarte in regula. Cata vreme nu iti este bine, e de datoria ta sa faci orice poti ca sa iti restaurezi starea de bine.


Lectura îi poate ajuta pe cei care suferă de depresie să îşi îmbunătăţească flexibilitatea mentală

Literatura îi poate ajuta pe cei care suferă de depresie să îşi îmbunătăţească depresiaflexibilitatea mentală, conform unui studiu publicat anul trecut în jurnalul “Cortex”.

Studiile din cadrul Centrului pentru Cercetarea Cititului, Literaturii şi al Societăţii de la Universitatea din Liverpool au arătat că lectura ar putea creşte flexibilitatea mentală, scrie CSID. Poezia şi proza provoacă cititorul să gândească mai profund, să evalueze şi să reevalueze sensul lecturii, iar acest exerciţiu îi îmbunătăţeşte modul în care gândeşte şi ajută la formarea de noi structuri cognitive.

Conform CSID, oamenii de ştiinţă au realizat o serie de experimente utilizând imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională pentru a analiza activitatea cerebrală la 24 de persoane care citeau poezii. Participanţii acestui studiu au fost rugaţi să parcurgă o lista de texte literare şi să le evalueze în funcţie de limbajul poetic folosit şi gradul de dificultate al interpretării sensului scrierii.

Flexibilitatea mentală este punctul cheie al activării unor noi structuri cognitive, ce le permite persoanelor care suferă de depresie să îşi adapteze modul de a gândi şi comportamentul la situaţiile neprevăzute. Flexibilitatea mentală permite individului să renunţe la un răspuns sau o reacţie prestabilită pentru a genera o alternativă mai bună într-o anumită situaţie.

“S-a constat că ca obisnuiţa de a citi poezii pune la încercare aşteptările rigide şi gândurile fixe ale cititorului, crescându-i flexibilitatea mentală prin intermediul procesului de evaluare şi reevaluare a sensului lecturii şi acceptarea de noi interpretări, un proces care a fost perceput de cititor ca o experienţă plină de satisfacţii. Acest lucru este promiţător, întrucât pe parcursul lecturii am observat că au fost activate anumite zone din creier care indică instalarea satisfacţiei şi experienţa recompensei, metode deosebit de eficiente pentru tratarea depresiei”, a declarat, Philip Davis, coordonatorul studiului, potrivit CSID (descopera.ro)

 


Tulburarile anxioase se regasesc intr-o masura din ce in ce mai mare la populata generala, procentul situandu-se intre 16-20%. Sintagma „atac de panica” a devenit una de larga circulatie, patrunzand in constiinta colectiva a societatii.

 

  Persoanele care au atacuri de panica in mod frecvent au una sau amandoua dintre cele doua temeri caracteristice panicii: teama de moarte si teama de nebunie. Manifestarile resimtite la nivel somatic in timpului atacului de panica pot fi atat de puternic neplacute incat persoana sa simta ca va face un infarct sau ca se va sufoca. De asemenea, starea psihologica din timpul atacului de panica, senzatia de a pierde controlul asupra situatiei, determina teama persoanei ca va innebuni.

  Cu toate ca nici moartea nici psihoza nu survin in urma atacului de panica, senzatiile resimtite in acele momente sunt atat de reale incat teama este permanenta pentru persoana care experimenteaza atacuri de panica. Suferinta psihologica este una insemnata, ajungand pana la a afecta calitatea vietii persoanei si rutina sa zilnica. Exista riscul de a evita situatiile in care au survenit atacuri de panica, iar in cazul acesta viata poate fi restrictionata seminificativ: renuntarea la serviciu, renuntarea la a mai iesi din casa, renuntarea de a se mai intalni cu anumite persoane, renuntarea la a conduce autoturismul etc.
  Apartinand in principal tulburarilor anxioase (panica, tulburare obsesivo-compulsiva, anxietate sociala, anxietate generalizata, fobie specifica si stres posttraumatic), atacul de panica poate insoti si tulburari afective, tulburari in legatura cu o substanta (consumul de droguri, consumul de alcool etc) sau tulburari de natura medicala (cardiace, respiratorii, vestibulare, gastrointestinale).
Simptomele atacului de panica
  Pentru ca o perioada distincta de frica si disconfort sa fie diagnosticata drept atac de panica, este nevoie ca 4 sau mai multe din urmatoarele 13 simptome sa apara brusc si sa escaladeze in intensitate in decurs de 10 minute:
(1) palpitatii, batai puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac;
(2) transpiratii;
(3) tremor sau trepidatie;
(4) senzatii de scurtare a respiratiei sau de strangulare;
(5) senzatie de sufocare;
(6) durere sau disconfort precordial;
(7) greata sau detresa abdominala;
(8) senzatie de ameteala, dezechilibru, vertij sau lesin;
(9)derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detasare de
sine insusi);
(10) frica de pierdere a controlului sau de a nu innebuni;
(11) frica de moarte;
(12) parestezii (senzatii de amorteala sau de furnicaturi);
(13) frisoane sau valuri de caldura
Clasificarea atacurilor de panica
  In functie de contextul in care apar, atacurile de panica se clasifica astfel: atacuri de panica inopinate, atacuri de panica circumscrise situational si atacuri de panica predispuse situational.
• Atacurile de panica inopinate apar spontan, in diverse situatii si circumstante, fara sa fie in legatura cu un anumit context sau cu un anumit factor declansator. In cazul acestui tip de atac de panica este dificil pentru persoana sa anticipeze momentul cand atacul de panica va surveni, ceea ce duce la o stare de permanenta tensiune si de teama. Dat fiind ca atacurile de panica apar aleator, se poate ajunge la a se evita o gama larga de activitati care constituiau rutina de viata a persoanei. In lipsa unei interventii de specialitate se poate instala sentimentul de neajutorare in fata acestei situatii.
• Atacurile de panica circumscrise situational sunt cele care sunt in legatura cu anumite contexte de viata. Persoana stie ca intr-o anumita situatie atacul de panica apare invariabil. De exemplu in cazul arahnofobiei, persoana stie ca in momentul vederii unui paianjen atacul de panica se instaleaza.
• Atacurile de panica predispuse situational se refera la aparitia atacurilor de panica in legatura cu anumite situatii de viata, diferenta dintre acest tip de atac de panica si tipul circumscris situational fiind aceea ca in acest caz atacurile de panica nu survin fara exceptie in situatia respectiva. Acest lucru inseamna ca uneori atunci cand vorbeste in public, de exemplu, persoana poate avea un atac de panica, in timp ce alte ori se poate sa vorbeasca in public fara ca atacul de panica sa fie prezent.
  Existenta unei clasificari a atacurilor de panica nu inseamna ca o persoana sufera doar de un tip de atac de panica. Exista posibilitatea ca doua sau chiar toate cele 3 tipuri de atac de panica sa fie prezente la o singura persoana. De exemplu, persoana stie ca de fiecare data cand vede un paianjen are atac de panica (circumscris situational), ca uneori atunci cand vorbeste in public are atac de panica (predispus situational) si ca alte dati atacul de panica apare „din senin”, in situatii in care nu a mai aparut inainte (inopinat).
  In cazul persoanelor anxioase, nevoia de a controla mediul si evenimentele de viata este una foarte crescuta, sentimentul de incapacitate de a controla un anumit context determinand o senzatie puternica de teama si disconfort. In ceea ce priveste atacurile de panica, sentimentul de absenta a controlului este generalizat, fiind generat de incapacitatea de a determina momentul cand pierderea stapanirii asupra propriei persoane (atacul de panica) intervine. Framantarile permanente, teama de nebunie sau de moarte si atacurile de panica in sine pot determina in timp o scadere a stimei de sine, sentimentul de neputinta si in cele din urma chiar depresie.
Cauzele atacurilor de panica
  In prezent nu se cunosc cu exactitate cauzele atacului de panica, ceea ce a putut fi insa determinat este predispozitia genetica pentru anxietate si atacuri de panica. S-a dovedit, de asemenea, stiintific ca atacurile de panica pot fi determinate de situatii percepute de persoana ca fiind traumatizante. Exista posibilitatea ca evenimentul traumatizant sa fi fost preluat de mecanismele de aparare (de exemplu negarea) si pastrat in inconstient de unde actioneaza la nivel constient sub forma anxietatii generalizate sau fobiilor, ambele avand ca posibile manifestari atacul de panica. Asadar, atacurile de panica pot aparea si in absenta predispozitiei genetice, fiind determinata de situatii resimtite ca avand incarcatura negativa puternica de catre persoana in cauza.
  In ceea ce priveste predispozitia genetica, nu exista un raport de cauzalitate strict intre antecedentele familiale de anxietate si posibilitatea ca o persoana sa se confrunte cu astfel de stari. In principal, predispozitia se refera la riscul mai mare de a suferi un atac de panica intr-o situatie stresanta de catre o persoana cu antecedente familiale de panica, decat de catre o persoana care nu prezinta aceste antecedente. Cu toate acestea, chiar si la o persoana ce are rude care au suferit atacuri de panica se poate ca acestea sa nu apara niciodata.
Interventii in cazul atacurilor de panica
  In conditiile in care o persoana acuza stari similare cu atacurile de panica este important sa viziteze atat cabinetul unui psiholog, cat si cabinetul unui medic generalist. Vizita la medic este necesara pentru a se stabili daca exista sau nu cauze medicale ale simptomelor. In urma consultului psihologic, este posibil ca pacientul sa fie indrumat spre psihiatru in vederea diagnosticarii unei eventuale tulburari mai largi in cadrul careia se manifesta atacurile de panica, intrucat acestea nu reprezinta in sine o categorie de diagnostic. Ulterior exista trei tipuri de interventie catre care pacientul va fi indrumat (in momentul in care s-au exclus cauzele de natura medicala): interventie medicamentoasa (prescrisa de psihiatru), interventie psihologica (psihoterapie) sau interventie mixta (psihologica si medicamentoasa).
Interventia psihologica
  Terapiile cognitiv-comportamentale si-au dovedit stiintific eficienta in tratarea anxietatii si depresiei, avand o metodologie bine pusa la punct si unitara in ceea ce priveste interventia. Indiferent insa de scoala psihologica de care apartine terapeutul, atacurile de panica se trateaza urmarind in linii mari pasii enuntati de curentul cognitiv-comportamental. Diferenta in terapiile umaniste sau in psihanaliza s-ar manifesta printr-o incursiune in trecutul pacientului, in incercarea de determinare a unor cauze (ereditare sau in legatura cu un eveniment traumatic), insa interventia este in continuare centrata pe prezent, la fel ca in cazul terapiei cognitiv-comportamentale.
Pe scurt pasii procesului terapeutic sunt urmatorii:
1. Pregatirea pacientului pentru a ramane in contact cu situatia de care se teme in loc de a o evita, demontand credintele si amenintarile imaginare.
2. Explorarea unor altor patternuri de gandire care sa-i schimbe perspectiva asupra situatiei – inlocuirea gandurilor negative cu ganduri mai realiste. Trecand in revista alternativele de gandire asupra situatiei se dobandeste un sentiment mai mare de control asupra respectivei circumstante, fapt ce determina scaderea incarcaturii anxioase.
3. Pacientul este indrumat spre confruntarea propriilor temeri (de nebunie, de moarte, de a se face de ras) si constientizarea lipsei de temei a acestora. Scopul final este conectarea pacientului la realitate, experimentarea si testarea rezultatelor gandurilor alternative si inlocuirea modului hipervigilent de percepere a realitatii cu un alt tip de perspectiva, mai obiectiva (perspectiva in care pot fi percepute atat pericolele reale, cat si momentele de bine).
  Daca v-ati confruntat cu simptomele atacului de panica, si stiti ca nu este o problema medicala, puteti apela la serviciile oferite de psihologii Medicover: psihoterapie, consiliere psihologica si tehnici de relaxare. (articol Medicover Cluj)
 În definitiv, mustrarea conştiinţei faţă de ipocrizia şi făţărnicia manifestată conduce fără îndoială la atac de panică.  Sunt şi acestea un motiv.


 Uniunea divină

În toiul zbaterilor de zi cu zi sperăm la iluminare spirituală şi la vreun anume fel de eliberare. În ruga şi în meditaţia noastră, sperăm la o împlinire a vieţii obişnuite.

Sufletul se înţepeneşte în stări tulburi, relaţii imposibile şi preocupări obsesive. Pentru ca unirea prin căsătorie să poată avea loc, fiecare trebuie să înveţe să-l aprecieze pe celălalt şi să fie afectat de celălalt – ţelurile semeţe ale spiritului să fie temperate de limitările modeste ale sufletului, iar inconştienţa sufletului să fie agitată de idei şi imaginaţie.

Mişcarea spre această uniune trebuie încercată, lucrată, parcursă. Aceasta este chiar ideea făuririi sufletului, descrisă de Keats şi recomandată de Hillman. Făurirea sufletului este o călătorie care cere timp, efort, iscusinţă, cunoaştere, intuiţie şi curaj. Este util de ştiut că orice lucrare cu sufletul este un proces – alchimie, pelerinaj şi aventură – aşa că nu trebuie să ne aşteptăm imediat la succes sau chiar la vreun fel de finalitate. Toate ţelurile şi toate scopurile sunt euristice, important de a fi imaginate, dar niciodată împlinite efectiv.

În literatura spirituală, calea către Dumnezeu sau către perfecţiune este adeseori zugrăvită ca o ascensiune. Poate fi realizată în etape, dar scopul este aparent, direcţia fixată şi drumul stabilit. Imaginile căilor sufletului, după cum am văzut, sunt destul de diferite. Imaginea poate fi un labirint, plin de fundături şi cu un monstru la un capăt, sau o odisee în care scopul este clar, dar drumul mult mai lung şi mai sinuos decât era de aşteptat. Odiseu este numit polytropos, un om cu multe sinuozităţi – un cuvânt foarte bun pentru descrierea căii sufletului. Demetra trebuie să-şi caute fiica pretutindeni, şi în cele din urmă coboară în lumea tenebrelor înainte ca pământul să se poată înapoia la viaţă. Mai este şi ciudata călătorie a lui Tristan, care călătoreşte pe mare fără vâsle sau  cârmă, parcurgându-şi drumul cântând din harpă.

Structurile, locurile şi personalităţile sunt importante pentru calea sufletului, care este mai mult o iniţiere în complexitatea vieţii decât un asalt unilateral asupra iluminării. Atât timp cât sufletul îşi croieşte drumul său şovăitor, întârziat de obstacole şi distras de tot felul de farmece, lipsa de scop sau de finalitate nu este învinsă. Dorinţa de progres trebuie lăsată, poate, de o parte. În poemul Endymion, Keats descrie cu exactitate această cale a sufletului:

Dar asta-i viaţa omenească: război, fapte eroice,

Dezamăgire, anxietate,

Lupta imaginaţiei, aproape şi departe,

Toate-s omeneşti; purtând în ele acest bine,

Că totuşi sunt aerul nostru, hrana subtilă,

Pentru a ne face să simţim existenţa.

Acesta este “ţelul” căii sufletului – să simtă existenţa; nu să învingă zbaterile şi anxietăţile vieţii, ci să cunoască viaţa nemijlocit, să existe deplin în context. Practica spirituală este uneori descrisă precum  mersul pe urmele altcuiva: Iisus este calea, adevărul şi viaţa. Dar în odiseea sufletului, sau în labirintul său, există sentimentul că nimeni nu a mai trecut pe această cale până atunci. La terapie, oamenii întreabă adeseori: “Mai ştii pe cineva care a avut această experienţă?”. Ar fi o uşurare să ştim că aleile oarbe ale căii sufletului sunt cunoscute şi altora. “Crezi că sunt pe calea cea bună?”, mă întreabă altcineva.

Dar singurul lucru de făcut este să fii acolo unde eşti în acest moment, uneori privind în jur în lumina plină a conştiinţei, alteori stând confortabil în umbrele adânci ale misterului şi ale necunoscutului. Odiseu ştie că vrea să ajungă acasă, şi totuşi îşi petrece ani întregi în patul lui Circe, dezvoltându-şi sufletul, pe insula circulară ale cărei drumuri sunt în cerc.

Probabil că nu este tocmai corect să vorbim despre calea sufletului. Este mai mult o rătăcire sau o hoinăreală. Calea sufletului este marcată de tendinţele nevrotice ca şi de idealurile înalte, de ignoranţă cât şi de cunoaştere, de viaţa zilnic întruchipată cât şi de nivelurile de conştiinţă. De aceea, când chemi un prieten ca să discuţi despre ultima încurcătură de care ai dat în viaţă, te îngrijeşti de o altă cotitură în calea ta politropică. Sufletul devine mai bogat şi mai adânc prin trăirea încurcăturilor, aşa cum s-a întâmplat cu vara mea atunci când şi-a redescoperit credinţa în timpul unei “boli grave. Pentru suflet aceasta este “drumul negativ” al misticilor, o deschidere către divinitate, făcută posibilă doar prin renunţarea la urmărirea perfecţiunii.

”Îngrijirea sufletului”, Thomas Moore


Observăm în viaţa de zi cu zi , după mulţi ani de convieţuire cu altă persoană, vin unele momente în care simţim că nu mai este iubirea aceea de la început. Momente goale, clipe chinuitoare, însoţite de cele mai multe ori de sentimente de vinovăţie sau culpabilizare a celuilalt. Cine-i vinovat pentru acest gol, pentru acest impas descurajant? Cine-i vinovat de „dispariţia “dragostei, a emoţiei, a pasiunii aceleia care, la început, te îndemna să muţi chiar şi munţii din loc? Dar oare dragostea dispare ea cu adevărat? Sau poate că ochii noştri lăuntrici se închid o vreme şi nu mai ştiu să privească în ansamblu?

Iubirea continuă să ne însoţească chiar şi în culmea izbucnirilor noastre de furie şi ură
Ei bine, iubirea în sine nu dispare niciodată! Ea nu se spulberă în vânt, nu se îndoaie că trestia ori ca pomul zbuciumat de furtună. Iubirea continuă să ne însoţească chiar şi în culmea izbucnirilor noastre de furie şi ură. Ea aşteaptă cuminte şi sfioasă, eternă şi nezdruncinată să ne deschidă inima spre a o cunoaşte în forma ei vindecătoare. Atenţie însă la această nuanţă: forma ei vindecătoare. Noi suntem precum copiii mici, care merg mai întâi de-a buşilea, prin pasiuni şi fericiri „măreţe şi unice “, apoi îndrăznim să păşim, să cădem şi să ne ridicăm în încercarea instinctuală de a merge, cu paşii noştri, „în iubire şi cu iubire “. Dar pentru a păşi pe picioarele noastre, avem nevoie să învăţăm că iubirea începe de la ceea ce tu însuţi eşti în stare să dăruieşti.
Nu-i aşa că ai uitat, frate al meu, de când nu i-ai mai spus partenerului tău de viaţă „te iubesc “sau „iartă-mă, dragul meu “? Nu-i aşa că te ruşinezi azi de iubirea care s-ar putea ascunde într-un gest tandru şi într-o surpriză măruntă, la care te-ai dezobişnuit să te gândeşti? Nu-i aşa că ai uitat că cel ce te iubeşte eşti chiar tu însuţi? Nu-i aşa că ai uitat să stimulezi iubirea în sufletul celuilalt? Că ai moşmonit în aşteptarea de a fi iubit şi, iată, ai întârziat până ce sentimentul dispariţiei iubirii te-a legat de suferinţă, de sentimente de vinovăţie şi de culpabilizare? Caută în tine, frate al meu, energia de a face în fiecare zi un mic gest de tandreţe pe care nu l-ai mai făcut de multă vreme. Dăruieşte ceva, căci acest ceva este tocmai rezervorul de iubire căruia i-ai închis robinetele atunci când ai decis, mai mult sau mai puţin conştient, să aştepţi darurile pe care tu ai renunţat să le mai faci! Atunci când ai dorit să fii iubit şi să nu mai iubeşti! Extinde apoi determinarea aceasta către lumea din jur, către tine însuţi, şi vei înţelege cât de vinovat te-ai simţit când ai stat la uşa iubirii, când înlăuntrul său se ascundeau căldura, armonia şi binecuvântarea.

Resursele puterii sunt ascunse în iubirea pe care o dăruieşti neîncetat celor din jur

Când vei învăţa din nou că iubirea este darul pe care ţi-l faci singur, dăruindu-l altuia, vei găsi în tine energia care te ajută să nu te simţi istovit sau plictisit. Vei descoperi că resursele puterii sunt ascunse în iubirea pe care o dăruieşti neîncetat celor din jur. Ajută-ţi partenerul de viaţă să-şi amintească de amintirea ta! Nu-i stimula mintea, nici inteligenţa, nici aptitudinile, nu căuta să descoşi defectele şi umbrele celuilalt, ci fă pentru el ceva simplu, mărunt, dar cu toată inima. Aceasta este iubirea în ipostaza ei vindecătoare şi aceasta devine ca un mănunchi de stele strălucitoare care te ating, îţi cuprind inima şi îţi vindecă în ea tot ce ai crezut că a fost rănit. Dragostea nu dispare niciodată! Doar noi uităm să mergem pe picioare, fiindcă e ceva mai comod să ne deplasăm de-a buşilea. Dar ce minunat este să mergi ca un prunc, să trăieşti sentimentul bucuriei că mersul tău este darul cel mai minunat pentru cei care te privesc azi mergând.
Şi preotul din mine nu-şi poate opri obida şi supărarea când îi aud pe unii şi pe alţii că „dacă dragoste nu e, nimic nu e “. Şi afirmă ei că aşa ar fi scris în Scriptură. Doamne fereşte! În Scriptură se spune nemaipomenit de frumos şi clar: „Dragostea toate le suferă, toate la crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă… dragostea nu cade niciodată “(I Corinteni 13, 8). Aşa spune marele Apostol Pavel, şi cum spune el rămâne valabil pentru toate veacurile.

A iubi începe din interiorul nostru şi se termină tot acolo
Prin urmare, putem spune că a iubi începe din interiorul nostru şi se termină în acelaşi loc. Iubirea nu sălăşluieşte niciodată „în afară “, în faptele lumii, în comportamentele altora, în darurile pe care le primim ori în ceea ce ni se întâmplă. Ea locuieşte vremelnic în toate acestea, dar întotdeauna izvorăşte din interiorul nostru. Puterea ei ne îndrumă ca un far către împlinirea destinului personal şi ne mângâie în nopţile negre ale vieţii. Ea se iveşte din noi şi ne întăreşte în răbdare, în bucurie, în puterea de a suporta încercările inerente ale vieţii, tocmai pentru ca noi să înţelegem că Dumnezeu nu este abstract, nici ascuns, ci locuieşte în inimile noastre. Şi ori de câte ori ne conectăm la această putere, simţim bucurie, indiferent dacă viaţa de zi cu zi ne oferă motive sau nu.
De îndată ce vom fi în stare să descoperim că Dumnezeu şi Iubirea nu sunt două entităţi diferite şi că în cel de lângă noi putem şlefui această iubire, făcând-o mai strălucitoare. „Chipurile cioplite “pe care ni le-am născut din indiferenţa noastră faţă de cel de lângă noi nu pot străluci mai mult decât „mâinile negre “care le cioplesc, dar ceea ce ne poate dărui iubirea este mai presus de toate judecăţile mentale şi toate valorile.
Trăiţi în iubire, oameni buni, pentru că „Dumnezeu este iubire “şi „din iubire Şi-a trimis El pe Fiul Său în lume, nu ca să judece şi să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El “.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Name *
Email *
Website