Scrieri I

      

                                                                   

N-a parvenit, a ajuns!

Merită sau nu merită să fim şi noi subiectul vorbei lui Talleyrand despre Thiers: n-a parvenit, a ajuns?

Nu ştiu. Depinde cum privim afirmaţia. Este un mare plus lângă un mare minus, căci nu e bine să fi un parvenit, dar nu e nici rău să te ajungi. Şi atunci? Ce facem?!

Poi, când suntem în situaţia respectivă, în faţa unei trambuline care să ne propulseze social bine de tot, nu ne lăsăm hipnotizaţi de voinţa exclusivă de a ne afirma şi ajunge. Înaintăm cu băgare de seamă ca nu cumva să fim ambiţioşi prin orgoliu până la dezumanizare. Ne întrebăm: să fie ăsta scopul vieţii?! Împlinirea unei biete ambiţii carieriste?!

Când în jurul nostru – pe mapamond – ne detonăm, ne împuşcăm, ne orientăm doar spre obiect, îi considerăm pe alţii obiecte; cum să nu fim anxioşi şi depresivi dacă suntem xenofobi?! Fiind xenofob faţă de ceilalţi, eşti xenofob faţă de tine însuţi; te urăşti. Şi atunci te intrebi: unde să-mi fac carieră?! Într-o lume a oamenilor de peşteră?!

Totuşi, a accepta existenţa unor modele culturale diferite care e mai bine să nu se întrepătrundă nu e xenofobie.

Dacă într-adevăr asta e ambiţia şi scopul, ajungem precum a zis Steinhardt, prin ochii lui Lovinescu, despre Pârvan: Pârvan murise odată cu numirea-i în postul râvnit. Şi-a supravieţuit sub formă de mumie strict agonisitoare de inscripţii epigrafice pe jumătate şterse şi de hristoave pe trei sferturi neciteţe.

Ambiţia prin orgoliu până la dezumanizare (bunăoară, dezumanizarea altora – acei potenţiali competitori; totuşi, bănuiesc că şi propria dezumanizare – nu te mai intitulezi persoană ajungând să-i desconsideri pe ceilalţi) atrage acel “portret moral” schiţat de Pompiliu Constantinescu: rob al trufiei, haotic şi întunecat. Citind lucrările unui asemenea “ajuns”, faci o lectură penibilă. Cu cât iubirea de faimă e mai mare, cu atât mai mult calci pe orice (de ex: pe cadavre) astfel ca rişti, datorită nerăbdării, să fi un neoriginal, un neclar şi un rebarbativ. Ideile apar tulburi ca în urma unei catastrofe logice.

Retorism, manierism, misticism ieftin, histrionism şi toate acestea datorită unei nemăsurate ambiţii.

Deci…, merită? Nu ştiu…oricum, cred că nici nu e bine să te înspăimânţi atât de tare de vorbele goale care ar putea să apară, de parada verbală, de vanitatea culturală, de postura diletantului, de insensibilitate, de viciul vorbei goale, etc…, încât să nu mai faci nimic…; spus pe româneşte: nici asta nu-i treabă…panica!


Să critic?!

Ne-a făcut Dumnezeu pentru a critica?

Pentru a ne fi duşmani unul altuia?

Este fiecare pe deplin autosuficient, nu are să-şi reproşeze nimic?

Nu este oare critica doar furie născută din deznădejdea impotenţei?

Dacă nu e aşa, arată-mi ce şi cum să fac, fă-o mai bine pe subiectul meu, pe gândul meu, pe tema mea.

De-ar fi oare să pătrundem în taina criticului, am vedea oare victima…? am auzi cum răsună versurile?

Ah, râzi de noi ostatecii, înfieraţii, butucii,

Ne ia zălog lutul pe vrute, nevrute…

Soarta ne bate cum noi batem nucii…

Ah, râzi căprioară cu aripi nevăzute.

Este criticul un Tonsätzer? Da, poate fi privit astfel, dar din punct de vedere al unei analize gramaticale a textului; sunt regulile limbii respective (în care e scris textul) respectate? Da sau nu. Asta poate şi are tot dreptul din lume să exprime.

Cât despre idee, ideea autorului aparţine strict autorului; nimeni nu-i poate ştii gândul decât atunci când îl exprimă şi nimeni nu poate spune dacă ideea a fost într-adevăr exprimată complet, corect din moment ce apriori nu are nici cea mai vagă idee despre intenţia şi voinţa interioară a autorului. Ideea autorului este dincolo de bine sau rău, înaintea oricărei bipolarităţi.

Ideea este o entitate lipsită de calificative; este ca absolutul, aşa cum spunea Meister Eckhart. Admisibilitatea anumitor calificative trebuie să se supună strict relativităţii. Criticul nu este un profet; nu vede în viitor edificiile unei idei; edificii bune sau rele. Speculează doar.

Nu se aplică matematica unde unu plus unu egal cu doi. Un om plus un om poate fi egal cu un om, dacă unul îl poartă în cârcă pe celălalt sau dacă unul îl ignoră, îl desconsideră pe celălalt; altfel spus, dacă nu pun osul împreună.

Sau poate doar cuvântul sună greu : critic. Poate e mai bine să-i spunem: ajutător, îndrumător…parcă deja sună altfel, mai acceptabil…mai uman.


Să nu critic, dar… ce să aleg?!

Resping comunismul pentru că s-a practicat prin ridicarea la putere a unui singur om care ajunge să se creadă supraom, să dicteze şi edicteze unei societăţi strict după bunul plac; să exploateze.

Nu sunt adept al socialismului pentru că se află în strânsă legătură cu comunismul prost înțeles și aplicat.

În ceea ce priveşte democraţia, am îndoieli pentru că nu-l obligă pe om/socius la educaţie, astfel că orice needucat, necunoscător şi ignorant are libertatea să decidă pentru cel care nu este atât de ignorant şi indiferent deoarece trăim în acelaşi sistem, aceeaşi societate, altfel spus aceeaşi oală; un exemplu? libertatea de a vota după bunul plac; din nou aceeaşi expresie – dupa bunul plac – poi, e corect ca needucatul să decidă soarta celui educat?! e corect să trăiască cel educat sub dictatura needucatului?! De obicei majoritatea e needucată.

Cât despre capitalism…, nu mă raliez nici capitalismului pentru că nu-mi place să mi se spună individ cât timp eu sunt o persoană.

E mai util să fim numiţi persoane pentru că persoana omenească face parte din categoria axiologică, pe când individul este categorie biologică. Introducem personalismul creştin deoarece fiinţa umană – persoana – este o reflexie a laturii spirituale. Sigur că este o reflexie a spiritualităţii din moment ce omul este o fiinţă antinomică datorită dublei sale naturi, cea fiziologică şi cea spirituală. Unde a greşit curentul intitulat individualism utilitar? Curentul şcolii liberale aparţinând lui Jeremy Bentham şi Stuart Mill; unde a deraiat de la calea cea bună? sau de ce? A deraiat de la sursă. Nici nu a pornit bine din staţie că a şi deraiat în staţie. Acuma…, fiecare cu părerea lui. Eu spun asta pentru că individualismul, odată ce investeşte omul cu puteri nelimitate, îl detaşează complet de realitatea metafizică şi-l împinge spre luciferism.

Din moment ce individul îşi urmăreşte doar propriile scopuri, interese, ba mai mult, devine un scop în sine, e normal că se va manifesta ca un aparator al forţei, al exploatării; sau cum bine a subliniat J. Chevalier: nu se stabileşte triumful unui individ, decât prin aservirea şi ruina tuturor celorlalţi.

De asemenea, merită menţionată şi poziţia lui M. Stirner: individul este totul, societatea nu este nimic.

Păcat. Ce să mai zici?! Să rămână Stirner un individ şi restul să se transforme în persoane. Noi cu siguranţă nu dorim să îmbrăcăm haina de paradă a vreunui apologet al supraomului din societate, de altfel rupt de societate şi singur, dar fascinat, îmbătat de propriile ambiţii individuale şi strict pentru sine. Dacă ideea de justiţie nu asigură prerogative spirituale şi morale, nu va exista nimic superior voinţelor şi intereselor oamenilor; cel mai tare îl va desconsidera pe cel mai slab încălcându-i drepturile imprescriptibile bine cunoscute.


Poveste

Doi oameni stăteau de vorbă când la un moment dat unul îl întreabă pe celălalt:

– Auzi, cine e mai aproape de tine, eu sau Dumnezeu?

La care celălalt răspunde:

– Tu eşti.

Câteva zile mai târziu, cel care a răspuns a fost alungat din societate. Dar nu a trecut mult şi Biserica a căzut într-o rână. Era creştin şi el. (Sf. Ap. Pavel: Christos este capul, Biserica este trupul Lui mistic, iar creştinii sunt mădularele Bisericii)

Spus pe şleau, societatea aceea era foarte axiotropică, dar datorită goanei după valori (cel puţin aşa credeau ei) şi obsesiei de a evalua continuu, a orbit. A căzut şi această societate în luciferism. Atât de multă lumină, reală sau reprezentată de mintea corpului social comun (asta vedeţi voi, cădeţi cumva de acord) încât s-a creat un asemenea maglavais din care era imposibil să mai cerni judecăţile de valoare de cele existenţiale.

Cel alungat nu avea voinţa luminată de raţiune (era condus de pure judecăţi existenţiale), dar societatea îşi afirmase ca fundament judecăţile de valoare, aşa că trebuia neapărat alungat. Dar de care raţiune a fost luminată voinţa alungătorilor?

De raţiunea teoriei, nu de raţiunea cunoaşterii vii.

De aici, mintea conchide că există două tipuri de raţiuni: raţiunea teoriei care se aseamănă şi aproape se confundă cu raţiunea judecăţii existenţiale sau cognitive şi raţiunea cunoaşterii vii care este tipică judecăţii de valoare şi se adresează strict acesteia.

De unde ideea acestor două tipuri de raţiune şi antagonismul aferent? Sau mai bine zis, de unde inferenţa?

Avem afirmaţia: antroposofia nu este o teorie, ci cunoaştere vie.

Rezultă că teoria este cunoaştere moartă.

Povestea de mai sus poate fi doar o speculaţie pe care totuşi o numesc inferenţă.


Cum a rezolvat profesorul X problema propusă de un student

Acesta şi-ar dori ca atunci când intră pe uşă, trecând de aceasta să ajungă în punctul iniţial, adică: în contextul spaţial din care a pornit. Aşa ceva este posibil doar dacă reuşeşti să “dizolvi” spaţiul de după uşă în cel dinaintea uşii. Profesorul X a stat o clipă, s-a gândit la câteva principii pe care le enunţase cu ceva vreme în urmă:

  1. Conceptul de existenţă aparţine, în mod direct, corpurilor;
  2. Spaţiul există doar indirect funcţie de corpuri;
  3. Timpul înseamnă dinamica transformărilor energetice – ale corpurilor – de la nivelul superior către nivelul inferior;
  4. Dat fiind continuum-ul spaţiu-timp rezultă că energia creează spaţiu;
  5. Oarecum, filosofic spus, spaţiul este permisiunea de a fi a corpurilor;

…şi a venit cu soluţia:

domnule student, pentru a vă îndeplini dorinţa, dumneavoastră trebuie să aplicaţi o infuzie energetică tuturor lucrurilor/corpurilor/obiectelor, fiinţelor vii şi celor moarte astfel încât acestea să revină la starea iniţială, astfel că trecerea dvs de pragul uşii vă va duce direct de unde aţi plecat.


Adevărul

Ce este adevărul? Adevărul este sângele care păstrează sufletul proaspăt şi conştiinţa vie.

A fost întrebat: a plouat? Şi el a zis: da, a plouat.

A spus adevărul, aşa este, dar să nu ne pripim cu concluzia. De fapt ce a făcut? A admis că plouă sau a plouat. A constatat. Este un exemplu simplu dar cu siguranţă poţi imagina situaţii asemănătoare în care e implicată starea de adevăr sau nu.

Nu este doar atât, de fapt nu este aşa.

Ar avea sens să scrii cu alb pe o coală albă? Nu.

Deci, pentru adevăr în adevăratul sens al cuvântului este nevoie de contrast, este nevoie de moarte, de moartea adevărului. Şi cum putem palpa astfel adevărul în urma procedurii de asociere şi comparaţie?

Învierea. Da, prin înviere.


Interesanţii

Un ateu este necesarmente un entuziast al doctrinelor totalitariste, dictatoriale, marxist-leniniste.

În cuvinte simple, ateul este un comunist.

O mulţime de atei în ziua de azi, o mare masă a lor tocmai în statele democratice, liberale, îşi croiesc drum spre reuşită, îşi învăluie discipolii în ceaţa deasă din respiraţia lor toxică, otrăvitoare.

Dacă te adresezi lor ca fiind entuziaşti şi promotori ai materialismului, fiii ai dictatorilor anti-om, cocoși pe prispa capitalismului individualist, se vor irita, revolta, poate chiar te vor vătăma fizic şi psihic.

Oare de ce?

Pentru că ei se autoconsideră liberali, democraţi si pro-autodeterminare socială?

Da, aşa se autoconsideră – adepţi ai statului de drept, ai statului protector al drepturilor şi libertăţilor omului.

Atunci e clar!

Ei nu sînt de fapt atei pentru că drepturile şi libertăţile rezidă din surse morale, etice, acestea fiind tocmai valenţe ale spiritului, ale conştiinţei.

{Doar ei știu ce sunt!}

{Eu doar bănui.}

Să vorbeşti de spirit fără legătura acestuia cu Fiinţa, cu Divinul, ar fi doar un scenariu slab şi iraţional de teatru prost.

Cu gândirea bine înşurubată în dialectica materialistă în sensul că nu accepţi decât ceea ce vezi, nu vei înţelege vreodată că tot ceea ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

Aceşti interesanţi sînt încă mâncători de lapte, nu de hrană tare. Şi cine se hrăneşte doar cu lapte, este un prunc.

Hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul (evrei 5:14)

Dar şi ateii aduc un câştig acestei lumi; dacă n-ar fi fost ateii, Isus Christos nu ar fi avut cui să arate Calea Adevărul şi Viaţa, nu ar fi avut pe cine învăţa, nu şi-ar fi făcut lucrarea stabilită încă înainte de lume.

Ateul nu este vinovat de nimic; este şi el un element al lui Dumnezeu, din Dumnezeu; a servit şi încă serveşte foarte bine lucrării lui Dumnezeu.

Încă nu e gata.

Toată viaţa prin prisma acestei lumi este doar un Astăzi. Dacă nu ar fi încă Astăzi, ateii ar fi ceva vechi, iar ceea ce este vechi, ceea ce a îmbătrânit este aproape de pieire.


Convenţii pe ‘ici pe ‘colo

Se spune că teoria consensualismului are totuşi nişte limite, în cazul unei înţelegeri, acolo unde se întâlnesc două voinţe.

Una dintre ele este pe cât de interesantă, utilă, dorită, sperată, pe atât de variabilă – [bunele moravuri]

Îşi găseşte reglementarea în conţinutul conştiinţei sociale, în mentalitatea de actualitate (în orice epoca ar fi acea actualitate – de aici caracterul relativ). Sună greu, nu-mi place să o folosesc – limita – pentru că scriind despre ea nu înseamnă că mi-o şi ratific (deşi aş vrea). Trebuie să avem grijă cum ne construim actualitatea mentalităţii – contagiunea socială e un fapt real al celui mai puternic virus: mintea noastră. Virus benefic sau malefic.

Cel ce făptuieşte rău, amar se înşală

Cu credinţa: Aici nimeni nu mă vede

Căci zeii îl privesc; şi-l priveşte

Însuşi omul lăuntric: Da, să nu uităm:

Luna, soarele, pământul, marea şi cerul

Cunosc faptele noastre: Zeul dreptăţii

Propria noastră inimă, tot amurgul,

Ziua şi noaptea, focul şi aerul

Le văd, şi cine făptuieşte astfel

Ca judecătorul din pieptul lui să-l laude,

Nu va găsi în veci pe zeii milostivi.

(Kalidasa, Sacontala)


Cuget 1.0

Şi-a petrecut toată după-masa la copacul ispăşirii unde e răcoare. O răcoare săţioasă şi mai săţioasă cu cât umbra se îndesă cu umbra heruvimilor sfinţi de deasupra. Era prea bine pentru suflet şi prea frig pentru faptele moarte care îi părăseau încetul cu încetul cugetul.

Pentru ca supunerea să fie un act moral, supunerea trebuie să se manifeste sub raport hristic.

(altfel, supunerea sau impunerea supunerii este un act reprobabil)

Faptele moarte erau, sînt şi vor fi ale oamenilor, pe când el îşi dorea să slujească celor vii, faptelor vii, Dumnezeului cel viu şi celor care Îl poartă în cuget.

Faptele moarte au o alcătuire asemănătoare sângelui taurilor şi ţapilor. Acest sânge se împute; nu le permite să ţi-l toarne în cap.

Iată-l, zise un trecător, cel ce stă sub copacul ispăşirii este moştenitorul. Măcar că succesiunea deja s-a încheiat.

Fără sânge vărsat, nu este iertare, aşa e…, dar Sângele a fost deja vărsat.

Succesiunea deja s-a încheiat. Drepturile au fost împărţite. De-ţi iei, ia-ţi; de nu, nu.


Cuget 1.(1→n)

Doi ilogici pot să producă un rezultat logic. Un astfel de rezultat să se producă este nevoie ca ambii să fie animaţi de convingerea sinceră a trecerii cămilei prin urechile acului.

Afirmaţia plouă cu pâini este la prima vedere ilogică.

De asemenea, afirmaţia norii sînt de făină este cât se poate de ilogică

Dar, ambele aşezate în acelaşi context vor da un rezultat logic.

Ilogicul de Astăzi pus într-un corp comun cu cele ale transcendenţei, va produce un rezultat cât se poate de logic. Sigur că cele ale transcendenţei ne sînt ocultate, sînt ascunse privirii noastre de lut, dar odată cu asumarea sinceră a convingerii sincere, atunci

ilogic + ilogic = logic


Robotul, Robotul Umanoid si Omul

Robotul nu se va îndoi niciodată de programul său pentru că întreaga existenţă a robotului se datorează programului.

Bineînţeles că îi este exclus orice simţ al Fiinţei, acea facultate de percepere instinctivă a adevărului cosmic. Robotul nu este şi nu poate fi un Cosmocrator pe când omul cel puţin se apropie.

Dar…, cert e că doar omul poate avea această cutezanţă şi nu robotul umanoid – care, din păcate, populează lumea. Robotului umanoid i se dictează şi acesta acceptă. Robotul umanoid este supus şi acceptă cu drag supunerea la îndemnul cărnii care îşi cere satisfacţiile, care îşi cere fericirea…organică.

Fericirea nu s-a manifestat plenar pe planeta aceasta; fericirea a respirat vizibil doar în acele câteva momente în care ochii conştiinţei unora au întâlnit omul de caracter transcendental, trăsătură care trădează simţul estetic deplin revărsat, gasit şi regăsit în arhitectonica vieţii, a vieţii reale, nu a cunoaşterii minţii prin prisma exigenţelor eu-lui psihologic.

Exigenţe nefaste de-a dreptul…

Omul de caracter transcendental – omul cosmocrator sau însuşi Cosmocratorul.

Lumina a venit la întuneric, dar întunericul nu a înţeles-o!

(din Evanghelia dupa Ioan)


Scuza ipocriziei

Ipocrizia (în anumite situaţii) are o scuză atunci când între fiinţa reală, adică cea spirituală şi corpul fizic există o ruptură, deci, conflict iminent în plină desfăşurare.

Războiul nu s-a sfârşit, bătălii se câştigă şi se pierd de o parte sau alta. Fiinţa reală înregistrează câte o victorie, corpul fizic înregistrează câte o victorie.

Corpul fizic nu deţine liber arbitru, îşi urmează nestingherit legităţile; nu e vinovat de nimic. Fiinţa reală deţine liber arbitru, îşi crează propriile legităţi sau realizează Ascultare. Are de ales. Imputabilitatea operează fără îndoială.

Dar: este existenţa corpului fizic şi legităţile impuse acestuia o cauză justificativă comportamentului fiinţei reale? În special atunci când i se impută vătămări aduse moralităţii, eticii.

Este războiul acesta motiv de exonerare având în vedere că pierderea unei bătălii este un eveniment firesc într-un conflict?

Trecând pe lângă smochin şi văzându-l uscat, apostolii au întrebat pe Învăţător de ce s-a uscat smochinul, iar Învăţătorul le-a răspuns: aveţi credinţă în Dumnezeu!

Cel care are credinţă nici nu va fi judecat; cel care nu are credinţă se va judeca singur!

(din Evanghelii)

Conştiinţa morală este absolută, există sui-generis.

Datoria fiinţei reale este să o abordeze, să o ia cu asalt. Idealul, orice ideal în raport de conştiinţa morală nu este nici pe departe o nebunie inutilă.

Este aici foarte valabilă afirmaţia: doar pentru că nu poţi accede la un anume ceva, nu înseamnă că acel ceva nu există.

Conştiinţa morală individuală nu este, cu siguranţă, născută din societate şi formată de societate. Nu de puţine ori, societatea întreagă, conştiinţa colectivă a dat greş, nu de puţine ori conduita socială, ca un întreg, a luat poziţii şi a adoptat atitudini reprobabile.

Egoul se desăvârşeşte prin dispariţie şi transformare în altruism. Altruism absolut a cărui exerciţiu conduce persoana la o singură grijă: grija pentru ceilalţi. Dacă fiecăruia îi pasă doar de ceilalţi, la un moment dat cercul se inchide, toata grija revărsându-se asupra altruistului absolut.

Şi total lipsit de cea mai mică posibilă reminiscenţă a egoismului.


We are just some soup of energy which formed itself to be universe, life, death, infinity… You are the way through which that energy lives itself. always refreshes my weary soul..!

(unknown author)


Jurnalul indigo

Un mesaj al constiinţei metafizice

Din mica noastră sferă

cu stele la miliarde de ani lumină,

Privim zâmbind spre ochii

Celui care ne-a făcut;

Când toţi în jurul tău s-au uscat

Şi singur stai în deşert înconjurat

de forme de nisip,

Îţi spui că universul este infinit?!?!

În mica noastră sferă,

Minusculă…pentru tine gigant,

Negi chemările noastre

şi rugăminţile să ieşi afară din nimicnicia-ţi.

Corpurile noastre s-au deformat

Sub puterea credinţei.


Palatul dimineţii

Puterea omului este atât de mare încât poate forma un spaţiu de autoizolare în infinit, cu alte cuvinte omul poate întrerupe infinitul. Cu atât mai mult se clarifică poziţia omului – o redefinire pornind de la “între oameni am fost nimic” ajungând la “pentru Dumnezeu sînt totul”

De aici, să spunem că testul suprem al credinţei este atunci când îţi păstrezi credinţa chiar dacă eşti singurul om care o mai are pe întreaga planetă, plus, să mai fii şi tentat de ceilalţi să o renegi.

Totul este adevăr şi totul este minciună în acelaşi timp; rezultatul unei minciuni poate fi folosit la demonstrarea/revelarea unui adevăr, aşa cum un adevăr pentru unul poate însemna minciună pentru altul. Ce rămâne?! Rămâne gândul la cele menţionate ca veridicitate confirmată doar de fiinţa divină trezită.


Povestea credinţei

Ştii la ce ţi-i bună credinţa? Credinţa mistuie frica. Frica de orice.

Omul nu poate exista decât în raport cu Dumnezeu.

Omul singur, autoizolat în infinit, este mistuit de frică şi este egal cu omul fără Dumnezeu.

Când ţi-e frică te afli sub imperiul omului fără Dumnezeu. Cine este omul fără Dumnezeu?

Tu.

Ca o aplicaţie practică, e bine de ştiut că frica este factorul funcţie de care se face orice alegere.

Chiar dacă nu eşti conştient că atunci când alegi între o variantă sau alta, ceea ce alegi este acel ceva care îţi stârpeşte frica.

O anumită frică pe care o ai.

Frică, îndoială patologică specifică maladiei conştiinţei morale, maladie intitulată scrupul.


Infernul vacant

În infern, judecătorii infernului, Caeditius şi Rhadamantus şi-au plecat capetele înaintea lui Christos. Pe urmă, neîndrăznind să se ridice în picioare s-au târât cum au putut spre focurile osândei şi le-au stins.

În principiu, era de neconceput ca cineva să mai ajungă vreodată în acel loc. Yeshua Krestos era garanţia veşnică. Cine ar mai fi crezut că după o asemenea jertfă de sine, dovada fiind chiar înaintea lor, va mai fi vreun om osândit?! Nu mai există om osândit, Krestos e garantul. Există doar om care se osândeşte.

La masa judecăţii unde obişnuiau să stea maiestuoşi cei doi judecători, acolo unde suflă vântul timpului prezentul trecutul şi viitorul precum frunzele uscate de ici-colo, Krestos deschise o carte si vazu un text, un text al exonerării sufletelor curate. Se aseză pe un scaun şi începu să citească:

Bine de acela, care liber de vină şi greşeală,

Păstrează sufletul curat al copilului!

De el noi n-avem voie să ne apropiem răzbunătoare,

El umblă liber calea vieţii.

Dar vai şi de acela ce pe ascuns

A comis a crimei faptă grea.

Ne prindem de tălpile lui.

Noi, al nopţii straşnic neam!  (Kraniche des Ibikus)                                                            

 – Bravo, spuse Isus; bravo ţie Schiller. Surprinse frumos arderile conştiinţei morale la ceas de vinovăţie.

Pe podea suflată de colo-colo, o sentinţă; expirată; fără obiect; porţile Împărăţiei Cerului se deschiseră deja. Osândiţii se bucurau şi slăveau în veci eliberarea. Salvatorul ridică bucata de hârtie şi citi:

Şi în vis se revoltă inima

De conştiinţa vinei şi teama sufletului

Şi în contra voinţei încolţeşte înţeleapta judecată.

(Agamemnon)

– Bravo, spuse Isus; bravo ţie Eschile. Vorbise atât de frumos despre apostrofările conştiinţei.

– Horaţiu! ce mi-ai şoptit adineaori? Repetă!

Şi Horaţiu recită:

Hic murus ahenens esto

Conscire nil sibi

Pallescere nulla culpa.

(Horatiu, Epistole)

Traducerea liberă ar fi: O conştiinţă curată, care n-are de ce roşi: iată zidul de aramă al înţeleptului!

– Foarte frumos, spuse Yeshua Krestos. Ce bine ştie omul. Şi ce rău aplică.  Acuma să vedem cum o să procedeze cu credinţa. Rămâne aici pustiu sau nu?!

– Boris! strigă Isus cu o voce care răzbate până în paradis…Boris Godunov! Îţi aminteşti cum:

Îţi ameţeşte duhul şi capul se învârteşte

Şi ochii văd ‘nainte doar trupuri de copii,

Cadavre-nsângerate rostogolite-n ţarină.

Ai vrea să fugi, dar unde?! Priveşte grozăvia!

Nenorocit e-acela ce nu-i curat la suflet!

(A. S. Puşkin, Boris Godunov)

– Foarte frumos, spuse Yeshua Krestos privind până în paradis în ochii lui Puşkin. Îmi place. E o bună învăţătură!


Tipicitate de relaţie & Sunt un poem neuropsihic

Cât de împrăştiat se spurcă un analist? Cât de împrăştiat se spurcă o analistă?

S-au adunat nenumăraţi specialişti de la nenumărate academii pentru a trata subiectul şi au sfârşit prin a se bate pentru locurile la toaletă, erau locuri limitate.

Femeile de servici, alături de vidanjori, şi-au pus mâna în cap şi s-au sinucis; buzile erau acoperite irecognoscibil cu stropi peste stropi, straturi groase de stropi; s-au bătut, s-au maltratat şi batjocorit pentru întâietate, dar au reuşit cu toţii într-un final. Au reuşit.

Împrăştiat.

Sînt un poem neuropsihic. Sînt intermediarul tranziţiei de la materie la formă. Sînt intermediarul ascensiunii formei în idee.

Sînt infinitul certitudinilor. Sînt tânjit de sumbrele ipoteze din sicriul lor finit. Sînt îmbiat de marile corporaţii ale necrologiei pentru a scrie psalmul bunei odihne în pace a ştiinţei.

Sînt.

– Cum aţi descrie dumneavoastră firma pe care o reprezentaţi? Dincolo de TVA, dacă mai există ceva…hihihi şi hahaha, dacă mai există şi-altceva…

– Voi trece fin şi neobservat peste colindul dumneavoastră în încercarea modestă de a vă răspunde. Dar, înainte de toate, pe această cale, mi-aş dori să vă mulţumesc că nu m-aţi întrebat despre următorii cinci ani şi nici ce fel de animal mă consider a fi sau aş fi daca ar fi să fiu un animal. Noi, toţi împreună…, la firma noastră…, încercăm să dezvoltăm o inginerie care ţine de eudemonologie deşi, ocazional, rezonăm sub influenţe machiavelice. Aici aveţi contractul care întruneşte numărul necesar de pagini funcţie de anvergură…, şi să nu vă faceţi griji, e un veritabil copy-paste…, un mai sublim autentic ar fi imposibil; un mai sublim autentic decât cel instituţional…, cu tot respectul, să mă scuzaţi, dar…este de…este de neconceput.

– …den besten, denkbar, abgefassenen Vertrag…, dunque…adesso…mi scuzi Signorina What-The von Fuck.

Operată.

În toată puterea secţiei de chirurgie, pe scaun, operată în mijlocul sălii de operaţie. Într-o secundă…dar ce zic aici?!?…, într-una din miile de secţiuni ale unei secunde pe care numai conştiinţa o simte, se află în toată puterea secţiei de reanimare, pe scaun, mii de tuburi, mii de sârme pe cap, pe corp, dar conştientă şi tace.

Are un business sau nu are un business…!?!

Tace.

Cu o tandreţe nebănuită îşi mângâie falangele, îndoindu-şi şi dezdoindu-şi uşor degetul situat deasupra mesei la doi ori lăţimea degetului mic; ea – soţia psihotică a cuiva; ea – artista cuvântului care semnează descrierile de vis de pe site-urile erotice; ea care nu şi-a imaginat vreodata să-şi aplatizeze fundul pe un scaun apăsată de greutatea vreunei decizii; ea – diva din anunţurile despre funduleţul obraznic, corpul cu forme apetisante care te aşteaptă să-l ai, să îl satisfaci, să simţi extazul, intimitatea, rafinamentul…, ea care…acum tace şi se încurcă şi se desface şi iar se face în frânghie; giroscopul ei super tehnic de pe umeri, bate-n stânga, bate-n dreapta ca şi atunci prin crâşme când reacţiona la glumiţele şi micile înşelătorii ale lui ăla întors pe nesimţite de la toaletă, pitit în spatele scaunului apăsând-o pe umărul stâng şi ca să vezi!?…nu era nimeni; apăsând-o pe umărul drept şi ce să vezi!?…nu era nimeni…; acum stă el înaintea ei înfipt, el – inginerul; el – eudemonicul; el – machiavelicul; el – dar un altul. Un altul care means business.

El.

El, cel ce stropeşte în amenajări interioare trei de lux deodată; trei spaţii de locaţie deodată; el – patronul; ea – patroana;   el – cel ce vrea; ea – cea care-şi sărută buzele, îşi linge rujul consumându-l temeinic.

Chelneriţa, victimă în propriul accident psihologic, mâncată, devorată, fiindu-şi propriul canibal de ciudă…, stinge plasma; prin nu ştiu ce minune plasma se aprinde.

Chelneriţa ia curentul, prin nu ştiu ce minune plasma se aprinde; chelneriţa stinge, minunea aprinde; stinge – aprinde şi au fost atât de aproape să patenteze existenţa miracolului…, dar nu destul de aproape ca mâna chelneriţei de sticla care a izbit-o în ecran.

– Nu mă duc de aici până nu aud ce vorbiţi!!!

Cu asta contractul s-a semnat aproape singur, doar cu un mic şi delicat ajutor al mâinii ei. Afară sufla un vânticel de primăvară în plină lună de iarnă, bileţele de iubire, imaginare, pluteau în jurul lor. Primăvara nu întreabă, primăvara te îndrăgosteşte.

– Ronda! Mai împroaşcă aici, mai trebuie; stropeşte cât poţi de tare. Doar e spaţiul de locaţie al salonului din clubul tău!


Pauză de o ţigară între estetică şi estetică reală

Dicţionarul spune că estetica este o ramură a filosofiei care se ocupă cu studiul gustului şi al frumosului în natură şi artă.

Natura având legi fixe după care funcţionează, rezultă că natura posedă un caracter rigid; filosofia este variabilă, speculativă, relativă, trăsături care îi imprimă un caracter liber; filosofia este însăşi manifestarea liberului cuget.

Corolarul acestor nuanţe spune că estetica a fost, este şi va fi într-o formă apriori stabilită (înaintea timpului, înaintea omului), astfel că estetica trebuie doar acceptată (dacă vrem să o acceptăm…, si aici fiind o întreagă filosofie), nu putem dispune de frumosul în natură; nu ne putem revărsa asupra acestuia forţele noastre creatoare.

Ori de câte ori o facem, ne plasăm contra legităţilor stabilite ale naturii, iar rezultatul va fi întotdeauna devastator, vom cădea întotdeauna în eroare.

Ne aflăm pur şi simplu în imposibilitatea de a construi frumosul prin acţiunile noastre. Întotdeauna va rezulta estetica urâtului.

 

Dar dacă transcendem ajungând astfel pe nivelurile mai înalte decât cel pe care funcţionează natura, da.., vom putea dispune cum şi cât dorim.

Un alt corolar statuează că simţul estetic se poate “achiziţiona” doar adoptând caracterul transcendental.

Dacă vrem să privim situaţia în termenii palpabilului, simţul estetic, frumosul ca rezultat al caracterului nomotet uman – după împrumutarea caracterului transcendental – este propriu artei (cât timp omul e bipolar: atât materie cât şi spirit).


O seară bună în continuare

Adevărata credinţă rezidă în manifestarea propriei voinţe în sensul bunăstării celuilalt. Orice altă declaraţie de credinţă este falsă, vorbărie goală sau făţărnicie. A fost odată un om care spunea că Dumnezeu nu există şi de aceea trebuia ca el să sară în ajutorul celui aflat la ananghie.

– Cine altcineva să îl ajute, spunea el, daca nu eu?! Dumnezeu nu există.

 Aşadar, Dumnezeu este un mister,

dar revelaţia Lui te acaparează chiar dacă nu eşti conştient de asta.

– De ce îi ajutaţi pe oameni…practic, de ce vă ajutaţi semenii?

– Nu o fac pentru mine, o fac pentru Dumnezeu. Al doilea ordin dumnezeiesc a fost edictat pentru desăvârşirea primului: 

1. să-l iubeşti pe Dumnezeu;

2. să-ţi iubeşti semenii;

– Legătura dintre ele este Fiul lui Dumnezeu de a cărui existenţă fizică nici nu avem neapărată nevoie. Dacă a fost vreodată, foarte bine; daca nu, (oricum) a fost întotdeauna sub forma unui concept care înglobează sistemul de valori imbatabile – de unde denumirea de sacre.


Şi ucenicii l-au întrebat, spunându-i: Vrei să postim ? În ce fel să ne rugăm ? Să facem milostenie? De la care mâncăruri să ne abţinem ?

A spus Iisus:

Nu minţiţi, şi ceea ce urâţi să nu faceţi, căci toate sunt descoperite în faţa cerului şi nu este nimic ascuns care să nu se arate şi nu este nimic acoperit care să nu se descopere. (TGTom. 6. Tom. 5, Tom. 27. Tom. 104. Tob. 4,15. Luc. 6:31. Luc. 8,16-17. Luc. 11.1-4, Luc. 12,1-3. Mat. 6. Mat. 10,26-27. Marc. 4,21-22. Did. 8,1-3. Talmud Sabat 31a)

nu ţine post din obligaţie, nu te ruga din obligaţie, nu milosti din obligaţie, nu te abţine – din obligaţie – de la nimic;

daca cele patru acţiuni de mai sus le simţi, le doreşti, atunci nu te minţi singur, fă-le căci oricum vor fi descoperite atât ţie cât şi Întregului [din care (oricum) faci parte]; distruge-ţi ego-ul distrugând făţărnicia; sinceritatea în sine este deja post, rugăciune, milostenie (faţă de tine însuţi şi de ceilalţi) şi hrană; de eşti rău, fii rău; de eşti bun, fii bun..deci, fii autentic; fii sincer cu tine, dar

[Nu privi pe nimeni de sus,

Căci nu poţi şti dacă spiritul lui Dumnezeu

Sălăşluieşte în tine sau în el] Din Aforismele Părinţilor Egipteni

 [Abba Poemen obişnuia să spună adesea

Că prin răutate nu vei putea transcede niciodată răutatea.

De aceea, dacă cineva îţi face rău,

Răspunde-i cu bine,

Căci numai în acest fel vei putea răpune răul

Prin binele făcut] Din Aforismele Bătrânilor

 [Deşi inima este un vas atât de mic,

În ea sălăşluiesc dragoni şi lei,

Tot felul de bestii veninoase

Şi toate comorile răului;

Există în ea drumuri grele şi abrupte,

Prăpăstii periculoase;

Dar tot aici se află Dumnezeu şi Îngerii Săi,

Şi Împărăţia Cerului;

Aici se află lumina, apostolii,

Oraşele celeste şi comorile graţiei.

Întregul Univers există în acest spaţiu atât de mic] Makarios cel Mare

 [Abba Agathon a spus:

După părerea mea, nici o altă activitate nu este la fel de dificilă

Ca rugăciunea adresată lui Dumnezeu.

Ori de câte ori cineva doreşte să se roage,

Duşmanii noştri spirituali se grăbesc să-l impiedice cu orice chip,

Căci ei ştiu foarte bine că nu le pot face rău oamenilor

Decât împiedicându-i să se roage.

Dacă încerci să faci o faptă bună,

Aceasta va avea succes,

În măsura în care nu uiţi de perseverenţă,

Dar activitatea rugăciunii

Este o luptă care va continua

Pâna la ultima ta suflare] Apophthegmata Patrum

când ocolim adevărul, când întârziem efectul adevărului prin cine ştie ce fantezii, când minţim sau ne minţim, ne înşelăm pe noi înşine (şi o facem des), ne suntem propriul nostru duşman; pare simplu, pare un clişeu, dar duşmanul creşte, noi ne împuternicim până în punctul în care nu ne vom mai oferi linişte, lumină; ne vom fi propriul inamic spiritual; ne vom acuza unul pe celălalt, ne vom face de ocară, ne vom prigoni pe când de fapt fiecare în parte îşi este singurul vinovat; supra Eu-l ucis de Eu; Cain şi Abel într-o nouă stagiune.

vom căuta scăpare în felurite sistematizări de factură filosofică, în aforisme ambigue, astfel că lipsa integrităţii noastre morale rămâne negreşit; în loc să căutăm cu stoicism Logosul, edictăm cu epicurianism norme impersonale aplicate mecanic; viziuni în “spiritul legii”, dar nu în Spiritul lui Dumnezeu;

astfel credem că protejăm libertatea, dar uităm că în lipsa omului libertatea nu are sens; libertatea trebuie cultivată, nu consumată; trebuie să privim omul ca universalitate şi oamenii ca Unul, în nici un caz omul luat ca atare per individ;

este nevoie de curaj să păşim în-afara zonei de confort a raţiunii sistematizate sau altfel spus – mecanice; pentru a atinge idealul absolut este nevoie ca în fiecare clipă să ne auto-administrăm conform cerinţelor spirituale pozitive; dacă nu am primit încă Duhul, cel puţin să participăm la festivitatea de decernare cu speranţa că vom candida şi noi într-o zi..o zi pe care să ne-o apropiem cât mai mult.

să fim sinceri cu noi înşine; am luat decizii – ne responsabilizăm; nu ne scuzăm spunând că lumea nu ne oferă ceea ce ne-ar plăcea, ne-ar face fericiţi.

la ce că suntem flămânzi, mai suntem şi orbi; aşa că..pune-i orbului mâncarea înainte, va bâjbâi ce va bâjbâi şi tot flămând se va culca.

să nu fim orbi, Cerul e aproape; să fim orbi atunci când contemplăm mistic, atunci când deja am realizat că Cerul nu e doar aproape, ci chiar în noi; există două posibilităţi, astfel că pe oricare te hotărăşti să o apuci, tot acolo ajungi.

apuc-o, deci!

 


Iisus a spus:

Cunoaşte ceea ce este în faţa ta, şi ceea ce îţi este ascuns îţi va fi descoperit, căci nu este nimic ascuns care să nu se arate. (TGTom. 5. Tom. 6. Luc. 8,16-17. Luc. 12,1-3. Mat. 10,26-27. Marc. 4,21-22)

viaţa curat trăită este acea viaţă trăită cu ochii deschişi şi moartea înainte; ego-ul poate îţi spune că eşti veşnic aşa cum eşti, dar este doar ego sinonim cu ruina ta; vai de cel ce trăieşte veşnic în obsesiile materiale, chiar împlinindu-i-se.

[Dacă legi picioruşul unei rândunici la sol,

Oricât de mult ar încerca,

Ea nu va mai reuşi să se desprindă de pământ pentru a-şi lua zborul.

În mod similar, dacă intelectul tău încearcă să-şi ia zborul

Către cunoaşterea mistică a realităţilor celeste,

Dar nu a scăpat încă de pasiunile sale obsesive,

El nu se va putea desprinde de pământ]

 [Un suflet care continuă să fie victima imaginaţiei sale,

Care se lasă condus de dorinţele sale obsesive

Şi care nu se poate opune animozităţii,

Are încă nevoie de multă purificare] Maximus Confesorul


Şi a spus [Iisus]:

Oricine va găsi înţelesul acestor cuvinte nu va gusta moartea. (TGTom. 1. Tom. 111. Ioan 8,51. Tom. Atl. 1)

e adevărat că suntem tentaţi să rostim tot felul de speculaţii, să scriem mii de păreri, să reglementăm cât mai ştiinţific, academic, etc…, dar realitatea e că

[Prima etapă a vieţii spirituale,

Primul pas,

Constă în dobândirea autocontrolului asupra pasiunilor personale.

Cea de-a doua etapă constă în practicarea cu devoţiune

A recitării vocale a psalmilor,

Căci atunci când pasiunile s-au calmat,

Iar rugăciunea a adus în viaţa noastră o anumită ordine,

Diminuând dorinţa de a ne satisface plăcerile,

Psalmii ne pot aduce în inimă o mare placere.

În plus, ei sunt plăcuţi şi pentru urechile lui Dumnezeu.

Cea de-a treia etapă constă în rugăciunea mentală.

Cea de a patra în ascensiunea sufletului până în universul contemplaţiei] Simion Noul Teolog

 [Este foarte periculos să te umfli în pene

Fără nici un pic de ruşine,

Cu faptul că cunoşti lucrurile divine,

Sau să te dedai rugăciunii imateriale

Când viaţa ta continuă să fie plină de păcate

Şi de mânie.

Avea dreptate Apostolul atunci când îşi mustra ucenicii,

Spunându-le că atunci când se roagă

Sufletul trebuie să poarte un val deasupra capului,

Ca să nu vadă îngerii prezenţi.

Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să ne înfăşurăm sufletul

În mantia devoţiunii şi a smereniei]

[Cu siguranţă, dacă te dor ochii,

Nu are nici un rost să continui

Să priveşti soarele la amiază.

În mod similar,

Practica plină de fervoare a rugăciunii transcendente

Care trebuie realizată exclusiv

“În spirit şi adevăr”

Este complet inutilă

Intelectului spiritual aflat încă pradă

Pasiunilor şi murdăriilor lumeşti.

Mai mult decât atât:

Nu este exclus ca un asemenea spirit

Care se roagă deşi a uitat să se purifice,

Să stârnească chiar mânia lui Dumnezeu,

Deşi acesta este ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat]

[Dumnezeu nu are nevoie de nimic

Şi nu favorizează pe nimeni,

Dar nu este dispus să-l primească la El

Pe omul care îi daruieşte o ofrandă sacrificială,

Uitând însă să se împace cu vecinul său,

Cu care s-a certat. (Mat. 5:23)

De aceea, gândeşte-te

Cum ai putea să-i oferi lui Dumnezeu

Tămâia spirituală

Pe altarul spiritului tău,

Căci acesta este singurul dar acceptabil pentru El] Evagrios din Pontus

 [Nu fi surprins

Dacă descoperi că în fiecare zi cazi din nou în vechile greşeli.

Nu fi dezamăgit,

Ci încearcă să faci ceva pozitiv.

Fii convins că îngerul păzitor care veghează asupra ta

Îţi va răsplăti perseverenţa]

[Dacă vom cultiva mereu suferinţele pe care ni le-au provocat alţii,

Nu ne vom deosebi cu nimic de acei interpreţi bizari ai Scripturii

Care văd în textul spiritual numai ceea ce le convine.

Renunţă la această atitudine

Şi repetă fără încetare Rugăciunea lui Iisus:

“Doamne Iisuse Christoase, mântuieşte-ne pe noi”] Ioan Klimakos


Iisus a spus:

Cel care caută să nu înceteze să caute până nu va găsi, şi atunci când va găsi se va tulbura, şi dacă se va tulbura, se va minuna şi va fi rege peste tot. (Tom. 92. Tom. 94. Luc. 11,9-13. Mat. 7,7-11. Ev. Evreilor 4)

pe cât este de mică inima, pe atât de mult cuprinde infinitul Univers şi

 Iisus a spus:

Omul bătrân de zile nu va pregeta să-l întrebe pe copilul cel mic, de numai şapte zile, despre locul vieţii şi va fi viu, căci mulţi dintre cei dintâi vor fi cei din urmă şi vor deveni unul singur 15. (TGTom. 4. Luc. 10,21-22. Luc. 13,30. Mat. 11,25-30. Mat. 20,16. Marc. 10,31. Cop. Tom. 7,1-4. Hipolit Refutatio 5.7)

transformă-ţi inima într-o catedrală şi ea va fi catedrala mântuirii tale; pe măsură ce fiecare om îşi transformă inima într-o catedrală, toate se vor uni şi vor zidi catedrala mântuirii neamului (omenesc).

[Abba Antonie a spus:

Cel care stă în solitudine şi îşi găseşte liniştea

 A scăpat de cele trei conflicte:

 Cel al auzului, cel al văzului şi cel al vorbirii.

 Nu mai rămâne atunci decât o singură luptă de dat:

 Lupta pentru propria ta inimă] Din Aforismele Bătrânilor

[Toţi oamenii se pot ruga cu uşurinţă într-o congregaţie;

Sunt şi unii care se roagă mai uşor

Dacă sunt alături de o singură persoană, care gândeşte la fel ca ei.

Cât despre rugăciunea în solitudine,

 Aceasta este cu adevărat o raritate]

permite inimii pe măsură ce-ţi reduci mintea la un punct: fundaţia imensei catedrale şi sufocarea mândriei.

[Arhanghelul Lucifer a căzut din cer

Din cauza unei pasiuni – mândria sa.

Mă întreb dacă nu cumva este posibil

Să te înalţi la cer

Cu ajutorul unei singure calităţi: puterea smereniei]

[O rază de soare care intră în casă

Printr-o crăpătură,

Este suficientă pentru a lumina tot ce se află înăuntru,

Inclusiv praful cel mai fin, care este vizibil în lumina ei.

În mod similar, atunci când teama de Dumnezeu pătrunde în inima omului,

Ea scoate la lumină toate slăbiciunile care mai există în interiorul acestuia] Ioan Klimakos


Iisus a spus:

Ferice de leul acela pe care îl va mânca un om, căci leul se va face om. Şi blestemat este omul pe care îl va mânca leul, căci [tot] om se va face leul. (Tom. 11. Tom. 60)

nu fi delăsător cu natura ta divină; nu o scădea la zero; ai primit putere, deci, mai presus de toate nu fi ignorant, nu fi indiferent, nu-ţi bate joc; practică-ţi toate calităţile şi experimentează cu intelectul spiritual, joacă-te frumos cu el şi modelează-ţi caracterul precum şi caracterele altora; fă tot ceea ce poţi face, cu siguranţă te va ajuta pentru că vine un timp al fiecăruia, al fiecărei acţiuni, întreprinderi ale sale; tocmai cum spunea Heraclit: caracterul este destin! Să nu dezvoltăm conştiinţă laxistă, să nu cumva să devină această conştiinţă însuşi omul.

[Dacă nu poţi evita marile greşeli

Din cauza slăbiciunilor trupului,

Este bine să o apuci pe calea umilinţei

Şi a tuturor calităţilor care derivă din aceasta,

Căci nu mai există nici o altă cale

Care să te poată conduce înapoi pe calea mântuirii]

[Roagă-te cât mai simplu.

Atât vameşul cât şi fiul rătăcitor

S-au reconciliat cu Dumnezeu printr-o singură frază.

Unul a spus: Doamne, ai milă de mine, un sărman păcătos (Luca 18:9-14),

Iar celălalt: Tată, am păcătuit împotriva Ta (Luca 15:11-32)]

[Liniştea spiritului înseamnă o adoraţie continuă a lui Dumnezeu

Şi o identificare cu Prezenţa acestuia.

Adu-ţi aminte de numele lui Iisus

Cu fiecare gură de aer pe care o inspiri;

În acest fel, vei cunoaşte valoarea liniştii interioare]

[Dacă atunci când te rogi

Simţi o bucurie specială,

Sau când ceva îţi mişcă inima,

Încearcă să păstrezi o vreme această stare.

Este un semn că îngerul tău păzitor a venit

Şi a început să se roage alături de tine]

[Dacă ieşi afară, după rugăciune,

Controlează-ţi atent limba,

Căci aceasta are puterea de a reduce la zero,

În foarte scurt timp,

Tot ce ai realizat cu atâta efort] Ioan Klimakos


Şi a spus [Iisus]:

Omul seamănă cu pescarul acela înţelept care şi-a aruncat năvodul în mare şi l-a scos din mare plin cu peşti mici, iar între aceştia a căzut un peşte mare şi bun. Pescarul înţelept a aruncat toţi peştii mici înapoi în mare. El a ales fără nici o greutate peştele cel mare. Cine are urechi de auzit, să audă! (Mat. 13,47-50. Omiliile lui Filoxen 1,9)

dacă mai trebuie să creşti, vei fi lăsat să creşti; ţi se acordă timp de coacere că doar de aceea trăim – să ne coacem, să evoluăm spiritual; până ajungi să cunoşti şi tot mai mult să te interesezi de a cunoaşte; suntem lăsaţi să creştem ca să putem intra în luptă;

a fi nedezvoltat spiritual înseamnă a fi orgolios, arogant şi mândru peste măsură şi fără să fie cazul..dacă e cazul vreodată..

[Furnalul pune aurul la încercare.

În mod similar, practica asiduă a rugăciunii

Testează zelul discipolului şi iubirea lui faţă de Dumnezeu] Ioan Klimakos

 [Un teolog este cel care se roagă întru adevăr.

Orice om care se roagă întru adevăr este un teolog] Maximus Confesorul

 [Părinţii au descris rugăciunea ca pe un instrument spiritual

Fără de care nu putem intra în luptă.

În caz contrar, am fi învinşi cu uşurinţă,

Şi exilaţi într-o ţară străină.

Rugăciunea pură nu poate fi însă dobândită

Decât de către aceia care se agaţă de Dumnezeu cu inima deschisă

Căci numai Dumnezeu

Este cel care daruieşte harul rugăciunii celor care se roagă

Şi care îi învaţă cunoaşterea mistică] Theodoros Ascetul

 [Domnul îşi face sălaş

În inimile celor smeriţi,

Căci inimile celor orgolioşi

Sunt pline de obsesii ruşinoase.

Nimic nu dă obsesiilor o putere atât de mare

Ca gândurile arogante;

Nimic nu smulge din rădăcini buruienile care asaltează sufletul

Atât de rapid şi de sigur cum o face smerenia binecuvântată] Theodoros Ascetul


Iisus a spus:

Dacă cei care vă conduc vă zic: „Uitaţi-vă, împărăţia este în cer!” atunci păsările vor ajunge înaintea voastră în cer; dacă vă spun că [împărăţia] este în mare, atunci peştii vor ajunge înaintea voastră. Ea [împărăţia] însă se află înlăuntrul vostru şi în afara voastră. Când vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi cunoscuţi şi veţi înţelege că sunteţi fii ai Tatălui cel Viu. Dar dacă nu vă veţi cunoaşte pe voi înşivă, atunci veţi fi săraci şi voi înşivă veţi fi sărăcie. (TGTom. 3. Tom. 51. Tom. 113. Deut. 30,11-14. Luc. 17,20-25. Mat. 24,23-28. Marc. 13,21-23. Rom. 10,5-6)

suntem absolut tot ce ne înconjoară; suntem pământ, apă, aer, animal, plantă – marturisirea pământească (materială): Duhul Sfânt – apa – sângele şi mărturisirea cerească (spirituală): Tatăl – Cuvântul – Duhul Sfânt; prin Duhul Sfânt suntem în interiorul şi în exteriorul nostru;

dacă nu vrei să înţelegi şi accepţi asta, dacă vei continua să-ţi întreţi şi tencuieşti elegant zidurile care te despart de lume, de elementele ei şi de ceilalţi oameni, atunci vei rămâne singur şi ceea ce va trebui să faci este să speri că nu te vei trezi, să speri că îţi va rămâne conştiinţa la fel de adormită pentru că o posibilă trezire te va termina, te va panica, te va înfiora;

permite-ne să te cunoaştem; haide să facem cunoştinţă; doreşte-ţi să fi cineva, să fi cunoscut în lume; fuzionează;

ascultă recomandările de ieşire din propria-ţi carapace egoică, sparge-o căci altfel nu-ţi vei cunoaşte precaritatea în care locuieşti între zidurile casei tale; ieşi, haide; înfruptă-te din adevărata bogăţie în faţa căreia bogăţia ta e sărăcie crasă; nu fi mânios pe lume, nu fi nebun;

când cineva îţi spune că eşti o mizerie, atunci acea persoană doar îţi atrage atenţia că îţi eşti un străin şi ar trebui să faci cunoştinţă cu tine.

[Nu lăsa niciodată mânia sau iritabilitatea să pună stăpânire pe tine,

Căci Scriptura spune:

“Omul mânios se comportă ca un nebun” (Prov. 11:25)

Iar înţelepciunea nu îşi face sălaş

Decât în inima celui senin]

[Prietene al lui Christos,

Urmăreşte să te împrieteneşti

Cu oameni care te pot ajuta

Să duci viaţa pe care ţi-o doreşti.

Fă-ţi prieteni printre iubitorii de pace,

Printre tovarăşii spirituali ai sufletului tău,

Şi printre cei sfinţi]

[Patriarhul Avraam

Şi-a asumat practica ospitalităţii

Şi s-a aşezat la uşa cortului său, dându-le bineţe trecătorilor (Gen. 18:1)

Şi oferindu-le bucatele de la masa sa,

Indiferent dacă erau vrednici sau nu,

Căci nu a impus nici o restricţie.

De aceea, a fost considerat vrednic

Să fie prezent la fabulosul festin

La care au participat îngerii şi Stăpânul Universului.

Şi noi ar trebui să practicăm această ospitalitate nelimitată,

Pentru ca printre oaspeţii nostri să se numere nu numai îngerii

Ci şi Domnul însuşi,

Căci El a spus:

“Ceea ce le veţi face acestor micuţi,

îmi veţi face Mie însumi” (Mat. 25-40)

Ce bine este să fii bun cu toţi,

Îndeosebi cu cei care nu-ţi pot întoarce binele făcut] Theodoros Ascetul


Cum se aranjează (verbele) pentru că poţi, pentru că vrei, pentru că trebuie

Ce este un om imoral? Este acel om care îşi priveşte datoria ca fiind lipsită de prerogativa libertăţii, căci întotdeauna obligaţia morală presupune libertate. Sinalagmatic este un termen care, de fapt, exprimă compatibilizarea libertăţilor. Ai libertatea să faci ceea ce trebuie, dar numai în cazul obligaţiilor morale.

În celelalte situaţii e bine să te abţi. Nu e bine să faci ceva doar pentru că poţi. Doar moraliceşte dacă poţi ai datoria să faci. Valorile, din punct de vedere psihologic, nu se includ. Doar pentru că îţi doreşti, doar pentru că urmăreşti să-ţi îndeplineşti o dorinţă nu înseamnă că întotdeauna acţiunile tale sunt şi morale.

În context sociologic, îndeplinirea valorilor societăţii este un act moral. Filosofic, acolo unde vorbim deja de valori sacre cum ar fi binele, adevărul, frumosul, nu încape îndoială că ai datoria să depui tot efortul necesar. Aici, întru valorile sacre îşi au sediul obligaţiile morale mai mult ca oriunde altundeva.


Iisus a spus:

Iată, semănătorul a ieşit, şi-a umplut mâna [cu seminţe şi] le-a aruncat. Unele au căzut pe drum şi au venit păsările şi le-au ciugulit; altele au căzut pe piatră şi nu au prins rădăcini jos în pământ şi nu au înălţat spice către cer; altele au căzut între spini care au înăbuşit seminţele şi viermii le-au mâncat. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat roadă bună spre cer: au produs şaizeci pe măsură şi o sută douăzeci pe măsură. (Luc. 8,4-8. Luc. 8,11-15. Mat. 13,3-9. Mat. 13,18-23. Marc. 4,2-9. Marc. 4,13-20. Cop. Tom. 12,1-2. Apoc. Iacob 8,1-2)

spunea William Hazlitt că omul este un animal poetic (adică, un animal cu calităţi de poet) care îşi găseşte satisfacţie şi linişte în ficţiune (fantasme, iluzii etc), dar care are dreptul la libertate, voinţă de a fi liber şi dorinţă de a fi fericit;

noi nu trebuie să avem dorinţă; noi trebuie să avem drepturi şi voinţă; şi drepturi avem!

avem dreptul la evoluţie şi la ascensiune spirituală; mai trebuie lucrat la voinţă, voinţa care transforma drumul bătătorit plin de păsări prădătoare, piatră şi spini în pământ bun, roditor; de aici până la fericire nu este nici măcar un pas..e implicit;

haide să nu ne complacem doar în a ne dori; nu ar trebui să aşteptăm nimic pe gratis…cu toate astea, toţi aşteptăm totul pe gratis intitulând această aşteptare: speranţă;

ai găsit printre cei din jurul tău oameni una cu drumul bătătorit, cu piatra, cu spinii? sigur că da (dintre care primul sunt eu, aşa să zicem);

spune-le să înceteze, precum:

[Un călugăr a venit la Abba Sisoes şi i-a spus:

“Ce pot să fac, Abba,

căci am căzut din puterea graţiei?”

Abba i-a răspuns: “Ridică-te din nou”.

La scurt timp, călugărul s-a întors din nou şi i-a spus:

“Ce trebuie să fac acum, căci am căzut iarăşi?”

Bătrânul i-a răspuns:

“Ridică-te din nou.

Nu înceta niciodată să te ridici, mereu şi mereu!”] Din Aforismele Bătrânilor


Iisus a spus:

Foc am aruncat asupra lumii, şi iată, Eu îl păzesc până ce va dogori.

(Luc. 12,49. Pistis Sophia 141)

…răbdarea e o virtute, într-adevăr..;

cea mai frumoasă definiţie a geniului, pe care am citit-o vreodată, a fost cea care spune că geniul este o îndelungă răbdare;

vrei să fi genial?; ştii ce ai de făcut!

probabil că îţi spui acum: ehh, tot acelaşi îndemn steril, clişeistic…; dar gândeşte-te aşa:

vreau să am bani! ce trebuie să fac? şi îţi spui din nou: trebuie să lucrez pentru alţii sau trebuie să găsesc o oportunitate de afaceri!

corect!, dar oare nu îţi trebuie răbdare să lucrezi şi să lucrezi mult? nu îţi trebuie răbdare căutând, încercând vreo idee, oportunitate de afaceri?

cum ar fi fost dacă Iisus i-ar fi zis lui Dumnezeu: Gata, nu mai am chef, mă apuc de altceva?!

bineînţeles că se poate şi altfel: calea uşoară, dar, cu ce preţ?

[Ai nevoie de un pelerinaj spiritual.

Începe prin a-ţi închide gura.

Dorinţa de a merge întotdeauna pe propria ta cale,

Obişnuinţa cu acest mod de viaţă,

Căutarea perpetuă a căii usoare,

Conduc inevitabil la depresie.

În schimb, iubirea, liniştea şi contemplarea vieţii interioare

Ne purifică inimile]

[Fă-ţi o practică

Din studierea gândurilor tale pe termen lung] Din Aforismele Părinţilor Egipteni


Iisus a spus:

Cerul acesta va trece şi cel ce este deasupra lui va trece, şi cei morţi nu trăiesc şi cei vii nu vor muri. În zilele în care mâncaţi ceea ce era mort făceaţi ca acesta să fie viu. Atunci când veţi fi în lumină, ce veţi face ? În ziua în care eraţi unu v-aţi făcut doi; [iar acum] când sunteţi doi, ce veţi face? (Tom. 7. Tom. 111. Isaia 34,4. Luc. 16,17. Luc. 23,32-33. Mat. 5,18. Mat. 24,34-35. Marc. 13,30-31. Dial. Mânt. 56-57. Hipolit Refutatio 5.8.32)

…şi iată că lumea se sfârşeşte..ceea ce vezi cu ochii tăi şi ceea ce nu vezi cu ochii tăi; ceea ce nu vezi cu ochii tăi, doar pentru că e departe, nu pentru că ar fi de altă natură decât cea a posibilităţii tale de percepţie;

 …şi iată că planeta şi întreg Universul material se sfârşeşte..; nu ne-am gândit la asta cât a fost; am murit degeaba ceea ce spune ceva despre modul în care am trăit: degeaba;

 cine şi-a scris trăsătura cu literă mare, va privi la toate acestea, pentru că a fost Viu şi nu doar viu;

 când vom fi întrebaţi, nu acuzaţi..doar întrebaţi..ce vom spune?!

 că ne-am divizat? că ne-am urât? că ne-am individualizat cum a ştiut fiecare, doar pentru el, mai bine?

că din Marele Unu – Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa – ne-am făcut eu, tu el, ea, noi, voi, ei, ele..?!

 “bravo nouă”, asta vom spune în Lumină, cărând ghilimele grele în spinare;

 zidurile au fost ridicate pentru a ne testa nouă puterea de a le surpa; nu au fost nefăcute pentru ca noi să le ridicăm;

 nu trebuie să fi călugăr cu acte în regulă, dar e bine ca toate domniile făcute de om (legi, guvernări, instituţii, etc) să le foloseşti pe premisele unuia.

[Abba Agathon a spus:

 Nu am acceptat niciodată să merg la culcare

 Dacă mai simţeam încă vreun resentiment faţă de cineva.

 Atât cât mi-a stat în puteri,

 Nu am acceptat niciodată nici ca altcineva să meargă la culcare

 Simţind vreun resentiment faţă de mine] Apophthegmata Patrum

[Unul dintre călugări i-a cerut unui bătrân

 Un sfat în ceea ce priveşte viaţa spirituală.

 Bătrânul i-a răspuns: “Luptă-te din toate puterile!”

 Dar călugărul i-a replicat:

 “Bine, dar gândurile mele mă obsedează constant”.

 Bătrânul i-a spus:

 “Scriptura zice:

 Atunci când te simţi tulburat,

 Strigă-Mă, iar Eu te voi elibera,

 Iar tu îmi vei binecuvânta numele (Ps. 49:15)

 Aşadar, este foarte limpede:

 Strigă-l pe Dumnezeu şi roagă-L să te elibereze

 De obsesiile minţii tale”]

[Iată care sunt cele şapte reguli pe care trebuie să le urmeze fiecare călugăr:

 Mai întâi de toate, aşa cum spune Scriptura:

 “Iubeşte-L pe Dumnezeu din tot sufletul şi din toată inima” (Deut. 6:5)

 În al doilea rând, iubeşte-ţi semenii (Mat. 22:37)

 La fel de mult cum te iubeşti pe tine însuţi.

 Nu judeca niciodată pe altcineva, indiferent din ce motiv.

 Nu face rău nimănui.

 Practică disciplina şi curăţă-te

 De relele materiale şi spirituale.

 Cultivă modestia şi blândeţea inimii.

 Dacă poţi face toate aceste lucruri,

 Urmărind întotdeauna numai propriile tale greşeli,

 Nu şi pe cele ale altora,

 Graţia Domnului nostru Iisus Christos

 va cobori din abundenţă asupra ta] Din Aforismele Părinţilor Egipteni

 


Ucenicii i-au spus lui Iisus: Ştim că vei pleca de la noi. Cine va deveni mai  marele peste noi ? Iisus le-a spus: Oriunde veţi merge, vă veţi duce la Iacob cel Drept, datorită căruia s-au făcut cerul şi pământul. (Luc. 9,46. Luc. 22,24-26. Marc. 9,33-35)

deci, eşti director general în firmă; hmm;

angajaţii te vorbesc între ei, te vorbesc la lume cum că tai şi spânzuri;

 doar eşti director, nu?!

 poi uite că eşti ultimul om…

aminteşte-ţi de părinţii tăi care te-au spălat de mizerie pe corp şi disperare în suflet pentru că tu nu ai fi ştiut cum, pentru că tu erai în procesul de creştere, de acumulare a cunoştinţelor; tocmai asta se întâmplă şi în firma ta: eşti conducător pentru că ceilalţi mai trebuie să înveţe, să evolueze, să se dezvolte;

 pentru că trebuie învăţaţi!

de către cine? de către tine! tu eşti conducătorul lor, deci, învaţă-i; serveşte-i cu tot ce au nevoie; aşează-i la masă şi umblă printre ei ca şi servitorul printre scaunele de domnie.

[Amma Sarra a spus:

 Dacă m-aş ruga lui Dumnezeu

 Ca toţi oamenii să îmi aprobe comportamentul,

 M-aş trezi într-o penitenţă continuă

 În faţa porţilor tuturor.

 De aceea, nu mă voi ruga pentru acest lucru.

 În schimb, mă voi ruga

 Ca inima mea să-şi păstreze în permanenţă puritatea] Apophthegmata Patrum

[Focalizează-ţi mintea asupra căii sfinţilor.

 Adoptă un mod de viaţă simplu.

 Nu ieşi în evidenţă prin hainele tale.

 Mănâncă alimente cât mai simple.

 Poartă-te fără afectare.

 Nu te umfla în pene, ca şi cum ai avea vreo importanţă.

 Vorbeşte din inimă] Abba Filimon


Iisus le-a spus ucenicilor lui:

Asemui-ţi-mă şi spuneţi-mi cu cine semăn. A spus Simon Petru: Semeni cu un înger drept. A spus Matei: Semeni cu un filozof înţelept. A spus Toma: Stăpâne, gura mea nu va îngădui nicicum să spun cu cine semeni. Iisus a spus: Eu nu sunt stăpânul tău deoarece ai băut şi te-ai îmbătat din izvorul acela clocotitor pe care eu l-am măsurat. Şi 1-a luat [pe Toma] şi 1-a dus deoparte şi i-a spus trei cuvinte. Când Toma a venit la tovarăşii lui, ei l-au întrebat ce i-a spus Iisus. Toma le-a spus: Dacă v-aş zice unul din cuvintele pe care [Iisus] mi le-a spus, aţi lua pietre şi le-aţi arunca în mine şi un foc ar ieşi din pietre şi v-ar mistui. (Tom.

28. Luc. 9,18-22. Luc. 21,34. Mat. 16,13-21. Ioan 4,13-15. Marc. 8,27-30)

când ceva nu îţi este cunoscut, taci; nu fă zarvă mare în jurul tău, ci aşteaptă în taină; din nou, ai răbdare;

 …ca să afli dintr-o dată, într-un singur moment epifanic, adevărul tău şi al tuturor din jurul tău; adevărul adevărat după care tânjeşti într-o anumită situaţie dată, cel pe care nu au reuşit alţii să-l scrie în zece cărţi şi-n sute de defilări cu tam-tam de fanfară;

 să presupunem că a ajuns la urechile tale adevărul adevărat: taci; să taci din nou pentru că e foarte uşor să cazi în mirajul autosuficienţei auzindu-te vorbind; iar autosuficienţa este infatuare;

fiind fericitul deţinător al adevărului, al binelui şi înţelegerii lucrurilor, nu scoate sabia că de sabie mori; introdu-ţi epifania cu tact, eleganţă şi orice alt mod care să te facă vrednic de ceea ce ai primit.

[Când vei dobândi cunoaşterea mistică

 Şi vei experimenta fericirea care derivă din ea,

 Spiritul întunecat al aroganţei

 Nu te va mai putea seduce,

 Chiar dacă ţi-ar oferi

 Toate comorile acestei lumi (Mat. 4:8)

 Căci ce poate depăşi,

 Dacă îmi este permis să întreb,

 Fericirea pe care ţi-o dă contemplarea spirituală?]

[Împărăţia lui Dumnezeu

 Înseamnă detaşarea sufletului

 Şi viziunea spirituală a realităţii existente] Evagrios din Pontus


Iisus le-a spus:

Dacă veţi posti, veţi zămisli vouă păcat, şi dacă vă veţi ruga, veţi fi osândiţi, şi dacă veţi face milostenie, veţi face rău duhurilor voastre. Iar când veţi merge într-o ţară oarecare şi veţi străbate prin ţinuturile [ei] şi veţi fi primiţi, mâncaţi ceea ce vă vor pune în faţa voastră, [şi] vindecaţi pe cei bolnavi dintre ei. Căci ceea ce intră în gurile voastre nu vă va spurca, ci ceea ce iese din gurile voastre, aceasta vă va spurca. (Tom. 6. TGTom. 6. Tom. 27. TGTom. 27. Luc. 11,1-4. Luc. 9,1-6. Luc. 10, 1-12, Mat. 6,2-18. Mat. 10,5-15. Mat. 15,10-20, Marc. 6,7-13. Marc. 7,14-23. 1

Cor. 10,27. Fapt. 10,9-16. Fapt. 11,1-10. Did. 8,1-3)

nu fi făţarnic, nu-ţi etala credinţa şi frumosul duhului pe care îl ai în tine pentru a brava; involuntar vei atrage invidia celorlalţi, iar invidia este negativă, te va învălui într-o energie negativă care într-un final te va strica, va nărui tot ce ai construit pentru tine, pentru sufletul tău şi pentru a dărui; de ce să nărui ceea ce poţi dărui?!

 nu brava pentru a nu fi osândit de ceilalţi! duhul pe care l-ai primit este o taină care îţi cere să-l dezvălui prin faptele tale demne de duh, nu să areţi duhul prin epatare căci te va părăsi numaidecât;

 ..şi nu în ultimul rând.., nu dărui dacă ştii că o faci pentru propria-ţi etalare; oferă doar dacă o faci în numele lui Christos.

[Este mai important să-ţi aminteşti de Dumnezeu,

 Decât să-ţi aminteşti să respiri] Grigorie din Nazianzus

[Binecuvântată eşti tu, inimă lucidă,

 Locul în care sălăşluieşte divinitatea.

 Binecuvântată eşti tu, inimă pură,

 Care ascunde în ea esenţa invizibilă.

 Binecuvântat eşti tu, trup din carne,

 În care sălăşluieşte Focul care Arde,

 Binecuvântat eşti tu, trup muritor făcut din ţărână,

 Cămin al focului care dă viaţă universului] Sahdona Sirianul

[Iubirea este copilul detaşării.

Detaşarea este floarea produsă de copacul ascezei.

Asceza constă în respectarea poruncilor.

Iar păzitoarea poruncilor

Este teama de Domnul.

Teama de Domnul este copilul credinţei juste.

Credinţa este graţie atât de înnăscută în om,

Încât poate fi găsită chiar şi în aceia

Care nu au învăţat încă să-L iubească pe Dumnezeu] Evagrios din Pontus


Iisus a spus:

Când îl veţi vedea pe acela care nu a fost născut de femeie, închinaţi-vă cu faţa [la pământ] şi slăviţi-l, [căci] acela este tatăl vostru. (Coran 17,61. Psaltirea Maniheistă 121, 25-33)

înconjoară-te de oameni cu intelect spiritual dezvoltat, cu inima deschisă; persoana cu care te însoţeşti, este persoana care va lăsa o amprentă asupra sufletului tău; caută să fie de duh.

[Faptul că Dumnezeu a devenit fiinţă întrupată

 Este o confirmare a speranţei noastre

 Că ne vom putea transfigura odată natura umană într-o natură divină.

 Cândva, umanitatea va deveni divină,

 La fel cum Dumnezeu a devenit cândva om.

 Cel care a devenit cândva un om fără de păcat (Eb. 4:15)

 Va transfigura natura umană,

 Fără să o preschimbe totuşi într-o natură divină,

 Şi o va înălţa prin puterea Sa,

 La fel cum a acceptat cândva să se coboare pe El însuşi,

 De dragul umanităţii.

 Aceasta este semnificaţia mistică

 A învăţăturii marelui Apostol Pavel, care a spus:

 “În vremurile care vor veni, El va face ca

 Bogaţiile uluitoare ale graţiei Sale să devină manifeste” (Ef. 2:7)]

[Diferitele forme ale virtuţilor

 Şi sistemele interioare ale lucrurilor create

 Reprezintă în egală măsură binecuvântări divine.

 Prin intermediul lor,

 Dumnezeu se întrupează continuu.

 El se întrupează sub forma virtuţilor

 Şi capătă suflet prin sistemele interioare

 Ale cunoaşterii mistice.

 În acest fel, El îi transfigurează

 Pe cei pe care îi consideră vrednici,

 Punând asupra lor sigiliul adevăratei virtuţi

 Şi dăruindu-le esenţa infailibilă

 A cunoaşterii mistice a adevărului] Maximus Confesorul


Iisus a spus:

Poate oamenii gândesc că eu am venit ca să aduc pace lumii. Ei nu ştiu că am venit ca să aduc dezbinări în lume, foc, sabie şi război, căci [dacă] vor fi cinci într-o casă, trei vor fi împotriva a doi şi doi vor fi împotriva a trei, tatăl va fi împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui şi vor sta de unul singur. (Tom. 10. Mih. 7,5-6. Luc. 12,49-53. Mat. 10,34-39. Marc. 13,12)

INRI_I

cât timp nu vom înţelege originea noastră ca fiind născuţi din Unul, cât timp fiecare va da ascultare eu-lui său (ego-ului propriu), va fi doar dezbinare, lipsă de înţelegere şi comunicare între oameni; îşi va urmări fiecare propria cale ca şi cum am avea naturi diferite;

 e greşit; suntem la fel, din sursă comună (fie şi fizic spus: toate mamele reprezintă o mare mamă) din Unitate; duhul, e adevărat că se revarsă mai mult asupra unora decât asupra altora, fie diferenţa aceasta chiar în cadrul unei familii; va fi vrajbă în casele lor pentru că acolo unde nu e uniune în spirit, în zadar e în sânge – nu ajunge;

cu alte cuvinte, e adevărat că se cerne grâul de neghină..

[Dumnezeu i se revelează omului

 Aşa cum concepe acesta gloria divină.

 În cazul celor care aspiră să transceandă

 Structura complexă a materiei

 Şi ale căror puteri psihice sunt perfect integrate

 În jurul divinităţii,

 El se revelează ca unitate şi ca trinitate…

 În cazul celor ale căror capacităţi sunt limitate

 De structura complexă a materialităţii

 Şi ale căror puteri psihice nu sunt integrate,

 El se revelează aşa cum sunt ei, nu cum este El,

 Căci aceştia sunt încă prinşi în lumea conceptelor lor fizice,

 Legate de dualismul materiei şi formei] Maximus Confesorul

[Nu orice om este capabil să atingă

 Starea supremă a sufletului transcendent;

 Dar, cu siguranţă, este posibil

 Ca orice om să se reconcilieze cu Dumnezeu,

 Iar acest lucru îl va mântui] Ioan Klimakos


Iisus a spus:

Vă voi da ceea ce ochiul n-a mai văzut, nici urechea nu a mai auzit, nici mâna nu a mai atins şi nici nu a mai intrat [vreodată] în inima omului. (Isa. 64,13. Luc. 10,23-24. Mat. 13,   16-17. 1 Cor. 2,9. Faptele lui Petru 39)

noutatea pe care o aduce cu sine Iisus Christos; schimbul de paradigmă în lume; şansa omului de a-şi cunoaşte natura şi scopul; de a atinge acest scop – întoarcerea la sursă – de a se mântui;

 totodată de a risipi întunericul în care a orbecăit înainte; eliberarea din robia iluziei, a relativităţii realităţii; intrarea în absolut;

 realizarea cea mare pe care o aduce Christos: omul nu va mai trebui să se supună şi să se conformeze omului; de viaţa omului nu va mai dispune judecata omului, ci judecata mistică, divină – cea perfectă;

 în sfârşit, Iisus Christos a adus cu sine posibilitatea omului de a-şi pune încrederea în cineva (Iisus Christos) fără a fi nevoit să o retracteze vreodată; maximul etic, moral – maximul estetic în tot ceea ce aspiră, gândeşte şi face;

 dacă dreptul este un minim de etică (Jellinek), atunci dreptatea este maximul ei;

 dezamăgire? niciodată;

înşelat? niciodată;

auto-amăgire? niciodată;

vorbe în vânt? niciodată;

încredere? eternă;

dreptate? infinită.

[Un suflet nu va putea atinge niciodată

 Cunoaşterea mistică a lui Dumnezeu,

 Decât dacă Dumnezeu însuşi va privi în jos către el,

 Cu compasiune,

 Şi îl va ridica la El.

 În sine, intelectul spiritual al omului

 Nu are puterea de a se înălţa singur

 Şi de a participa la iluminarea divină.

 Dumnezeu trebuie să facă primul pas,

 Ridicând intelectul atât cât suportă natura umană,

 Şi iluminându-l cu razele luminii divine]

[După cum afirmă Evanghelia,

 Prin simpla lor credinţă,

 Discipolii pot muta

 Muntele păcatelor lor

 Prin practica virtuţii (Mat. 17:20)

 Aceasta este calea prin care ne putem elibera

 De continua agitaţie pe care ne-o provoacă simţurile] Maximus Confesorul


Ucenicii i-au spus lui Iisus: Spune-ne cum va fi sfârşitul nostru. Iisus a spus: Oare aţi descoperit începutul ca să căutaţi sfârşitul ? Căci în locul unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul. Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea. (Tom. 1. Tom. 19. Tom. 85. TGTom. 1)

pregăteşte-te bine când porneşti la drum; de la bun început să-ţi fie clar şi sfârşitul, să-ţi fie clar unde vrei să ajungi şi astfel să-ţi proiectezi itinerariul; sau cum se zice: cum îţi aşterni aşa dormi;

 nimic nu rămâne doar o linie, o linie curbă sau frântă deschisă;

când te alături undeva, cuiva sau la ceva, fă tot posibilul să afli şi să cunoşti în ce intri pentru că acesta va fi destinul tău, în modul acesta vei sfârşi; şi nu în ultimul rând…du-ţi la bun sfârşit lucrarea; du la bun sfârşit ceea ce eşti tu cu adevărat – nu ceea ce-ţi impui a fi (sau te minţi a fi), nu ceea ce îţi impune societatea să fii.

[Dacă te vei concentra cu fermitate asupra vieţii interioare,

 Vei deveni reţinut şi răbdător,

 Bun şi umil.

 Numai atunci vei deveni capabil să contempli,

 Să teoretizezi în spiritul teologiei şi să te rogi.

 La acest lucru se referea Apostolul Pavel atunci când spunea:

 “Păşiti întru Spirit” (Gal. 5:16)]

[Cel care a atins o iubire atât de mare

Încât întreaga sa existenţă este structurată de ea,

Este singurul care poate spune:

“Iisus este Domnul” întru Spiritul Sfânt (1 Cor. 12:3)] Maximus Confesorul


Iisus a spus:

Ferice de cel care era de la început mai înainte de a fi. Dacă îmi veţi fi ucenici şi veţi asculta cuvintele mele, aceste pietre vă vor sluji. Căci aveţi cinci pomi în rai care nu se schimbă vară şi iarnă şi frunzele lor nu cad. Cel care îi va cunoaşte nu va gusta moartea. (Tom. 1. Tom. 18. Tom. 85. TGTom. 1).

nu eşti cel căruia i se spune că există, eşti cel căruia i se spune că este!

de nenumărate ori s-a pus această întrebare: unde este paradisul?;

 iată că, paradisul este aici dacă crezi în acel paradis – în Împărăţia Cerească de care vorbeşte Iisus Christos; paradisul se revarsă din tine, din suflarea ta; ceea ce scoţi pe gură te poate ridica sau te poate ucide;

 nu o dată ţi s-a spus că Împărăţia Cerească este în tine..; de nenumărate ori..

 tu şi trupul tău nu aţi fost formaţi simultan; tu ai venit în trup, trupul nu eşti tu;

 cine mută un obiect dintr-o parte în alta? un alt obiect? se mută cumva singur?

 nu! voinţa ta cea care a fost înaintea obiectului, voinţa ta, parte din Voinţa Universală!

 crezi asta? dacă nu crezi asta, vei rămâne acolo, nemişcat, pe loc, unde eşti chiar acum.

 un obiect se află secvenţial în mai multe locaţii după cum dispune fiecare de acel obiect; haide să numim aceste mişcări în spaţiu: evenimente; dacă ţi cont de ecuaţia: numărul de evenimente este egal cu demoralizarea raportată la voinţă, rezultă foarte clar puterea voinţei; tu nu eşti un obiect, ştii asta deja, aşa că de ce îţi este greu să crezi că ai fost de la început mai înainte de a exista?!

 dacă totuşi nu crezi, nu te îngrijora..vei crede prin grija Spiritului.

[Cei care cred cu adevărat

 În promisiunea Spiritului,

 Îşi dau seama cu claritate

 Că este absolut necesar

 Să vină către Dumnezeu cu inima deschisă,

 Să creadă pe deplin în promisiunile Sale

 Şi să îi împlinească poruncile.

 Zi după zi, pe măsură ce atitudinea noastră interioară

 Se va reînnoi continuu,

 Vom deveni din ce în ce mai conştienţi

 În sinele nostru interior

 De graţia care se revarsă asupra noastră o dată cu progresul

 nostru spiritual.

 În final, vom obţine astfel

 Adevărata odihnă a sanctificării perfecte,

 Sau altfel spus, iubirea perfectă

 Cu care venerăm Spiritul,

 În calitate de copii adevăraţi ai lui Dumnezeu] Makarios cel Mare


Ucenicii i-au spus lui Iisus: Spune-ne cu ce se aseamănă împărăţia Cerurilor. Le-a spus [Iisus]: Seamănă cu o sămânţă de muştar, cea mai mică dintre seminţe. Când cade pe pământ lucrat răsare [din ea] un lujer mare şi va fi adăpost pentru păsările cerului. (Iez. 17,22-24. Dan. 4,17-19. Mat. 13,31-42. Marc. 4,30-32. Dial. Mânt. 88-89)

gândeşte-te că nu vezi cunoaşterea, nu vezi informaţia care vine spre tine, care ţi se oferă în procesul învăţării;  dar tu care rosteşti informaţia, eşti vizibil în ochii celorlalţi; tu eşti pământul în care este sădită informaţia, aşa că educă-te, civilizează-te, culturalizează-te ca să fi productiv.

[Iubirea şi autocontrolul

 Eliberează sufletul de obsesiile sale.

 Citirea şi reflecţia

 Eliberează intelectul de ignoranţa sa.

 Rugăciunea regulată

 Aduce sufletul în prezenţa lui Dumnezeu] Maximus Confesorul

[Înainte de orice altceva, trebuie să dobândeşti trei lucruri:

 Primul este eliberarea de anxietăţile vieţii;

 Al doilea este o conştiinţă curată;

 Iar al treilea o detaşare completă,

 Pentru ca gândurile tale să nu mai roiască continuu în

 jurul subiectului materialităţii.

 Atunci când vei dobândi aceste trei lucruri,

 Aşează-te într-un loc liniştit,

 Ferit de agitaţia lumii exterioare,

 Închide poarta şi retrageţi intelectul

 Din sfera lucrurilor trecătoare, lipsite de valoare.

 Roagă-te apoi în acest fel:

 Apleacă-ţi capul şi sprijină-l de piept,

 Focalizează-ţi apoi privirea fizică,

 Inclusiv ochiul intelectului,

 Asupra centrului stomacului, la nivelul ombilicului.

 Redu puţin ritmul respiraţiei,

 Care trebuie efectuată pe nări,

 Pentru ca intelectul tău

 Să se poată focaliza asupra sinelui interior,

 În locul în care se află inima

 Şi unde îşi au sălaşul toate puterile intelectului spiritual.

 La început nu vei găsi altceva decât întuneric,

 Uscăciune şi obscuritate.

 Dacă vei continua însă să perseverezi,

 Practicând cu ardoare această tehnică, zi şi noapte,

 Vei găsi în cele din urmă izvorul minunat

 Al fericirii nemărginite] Simion Noul Teolog

finalul primei serii

schita 2 OSP