Juridice II

  

Angajatorul are, in principal, urmatoarele drepturi:
angajarea) sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii;
b) sa stabileasca atributiile corespunzatoare pentru fiecare salariat, in conditiile legii;
c) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor;
d) sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern.

Angajatorului in revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii;
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de lege;
h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

Drepturile si obligatiile, cadrul juridic al angajatorului, sunt definite in Codul muncii

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale   

asigurare-sanatate

O asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurari sociale, este garantata de stat si cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protectia sociala a salariatilor impotriva diminuarii sau pierderii capacitatii de munca si decesului acestora ca urmare a accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale se fundamenteaza pe urmatoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toti cei ce utilizeaza forta de munca angajata cu contract individual de munca;
b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiaza de rezultatul muncii prestate;
c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale din contributii diferentiate in functie de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care incheie asigurare, potrivit prevederilor prezentei legi;
d) cresterea rolului activitatii de prevenire in vederea reducerii numarului accidentelor de munca si al bolilor profesionale;
e) solidaritatea sociala, prin care participantii la sistemul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale isi asuma reciproc obligatii si beneficiaza de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevazute de lege;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevazute de lege;
g) asigurarea transparentei in utilizarea fondurilor;
h) repartitia fondurilor in conformitate cu obligatiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale prin prezenta lege.

Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale este reglementata in Legea 346/2002 republicata 2009

Asistenţa judiciară gratuită – Profesia de avocat

barou   In cazurile prevazute de lege, barourile asigura asistenta judiciara in urmatoarele forme:

  • a) in cauzele penale, in care apararea este obligatorie potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala;
  • b) in orice alte cauze decat cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, in conditiile legii;
  • c) asistenta judiciara prin avocat, acordata la solicitarea organelor administratiei publice locale.In cazuri de exceptie, daca drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin intarziere, decanul baroului poate aproba acordarea cu titlu gratuit a asistentei de specialitate juridica.Mai multe detalii pot fi regasite in OUG nr. 159/2008, precum si Legea nr. 51/1995 (privind profesia de avocat)

Clauza de neconcurenţă

neconcurenta

Clauza care il obliga pe salariat sa nu presteze, in interesul propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau ori sa nu presteze o activitate in favoarea unui tert care se afla in relatii de concurenta cu angajatorul sau si il obliga pe angajator sa ii plateasca salariatului o indemnizatie lunara.

Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului.

Clauza de neconcurenta nu poate fi stabilita pe durata perioadei de proba. Indemnizatia datorata salariatului se negociaza si este de cel putin 25% din salariu. Indemnizatia trebuie platita intocmai si la timp.

Clauza de neconcurenta este definita in Codul Muncii

Clauza de confidenţialitate

  confidentialitate

Prin clauza de confidentialitate partile convin ca, pe toata durata contractului individual de munca si dupa incetarea acestuia, sa nu transmita date sau informatii de care au luat cunostinta in timpul executarii contractului, in conditiile stabilite in regulamentele interne, in contractele colective de munca sau in contractele individuale de munca.

Nerespectarea acestei clauze de catre oricare dintre parti atrage obligarea celui in culpa la plata de daune-interese.

Clauza de confidentialitate este definita in Codul muncii

Concediere

concediere

Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.

Concedierea poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara;
b) in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 60 de zile, in conditiile Codului de procedura penala;
c) in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.

Concedierea este reglementata de Codul Muncii

Fideiusiunea

Art. 2.280. Notiunea. Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obliga fata de cealalta parte, care are intr-un alt raport obligational calitatea de creditor, sa execute, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii, obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.
      Art. 2.281. Fideiusiunea obligatorie. Fideiusiunea poate fi impusa de lege sau dispusa de instanta judecatoreasca.
      Art. 2.282. Forma fideiusiunii. Fideiusiunea nu se prezuma, ea trebuie asumata in mod expres printr-un inscris, autentic sau sub semnatura privata, sub sanctiunea nulitatii absolute.
      Art. 2.283. Consimtamantul debitorului principal.Fideiusiunea poate fi contractata fara stiinta si chiar impotriva vointei debitorului principal.
      Art. 2.284. Beneficiarul fideiusiunii. Fideiusiunea se poate constitui pentru a garanta obligatia unui alt fideiusor.
      Art. 2.285. Conditiile pentru a deveni fideiusor. (1)Debitorul care este obligat sa constituie o fidejusiune trebuie sa prezinte o persoana capabila de a se obliga, care are si mentine in Romania bunuri suficiente pentru a satisface creanta si care domiciliaza in Romania. Daca vreuna dintre aceste conditii nu este indeplinita, debitorul trebuie sa prezinte un alt fideiusor.
(2) Aceste reguli nu se aplica atunci cand creditorul a cerut ca fideiusor o anumita persoana .
      Art. 2.286. Substituirea fideiusiunii legale sau judiciare.Debitorul care este tinut sa constituie o fideiusiune legala sau judiciara poate oferi in locul acesteia o alta garantie, considerata suficienta.
      Art. 2.287. Litigiile cu privire la caracterul suficient al fideiusiunii. Litigiile cu privire la caracterul suficient al bunurilor fideiusorului sau al garantiei oferite in locul fideiusiunii sunt solutionate de instanta, pe cale deordonanta presedintiala.
      Art. 2.288. Obligatia principala. (1) Fideiusiunea nu poate exista decat pentru o obligatie valabila .
(2) Se pot insa garanta prin fideiusiune obligatii naturale, precum si cele de care debitorul principal se poate libera invocand incapacitatea sa, daca fideiusorul cunostea aceste imprejurari.
(3) De asemenea, fideiusiunea poate fi constituita pentru o datorie viitoare sau conditionala.
      Art. 2.289. Limitele fideiusiunii. (1) Fideiusiunea nu poate fi extinsa peste limitele in care a fost contractata.
(2) Fideiusiunea care depaseste ceea ce este datorat de debitorul principal sau care este contractata in conditii mai oneroase nu este valabila decat in limita obligatiei principale.
      Art. 2.290. Intinderea fideiusiunii. (1) In lipsa unei stipulatii contrare, fideiusiunea unei obligatii principale se intinde la toate accesoriile acesteia, chiar si la cheltuielile ulterioare notificarii facute fideiusorului si la cheltuielile aferente cererii de chemare in judecata a acestuia.
(2) Fideiusorul datoreaza cheltuielile de judecata si de executare silita avansate de creditor in cadrul procedurilor indreptate impotriva debitorului principal numai in cazul in care creditorul l-a instiintat din timp .
      Art. 2.291. Fideiusiunea partiala. Fideiusiunea poate fi contractata pentru o parte din obligatia principala sau in conditii mai putin oneroase.
      Art. 2.292. Fideiusiunea asimilata. In cazul in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde unimprumut unui tert, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligatiei de restituire a imprumutului.

Subrogaţia reală cu titlu particular

Inlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun, privite izolat, ut singuli.
Ea intervine numai daca este prevazuta expres de lege, fara a opera automat.

Subrogaţia reală cu titlu universal

Inlocuirea automata a unei valori cu alta valoare, in cuprinsul unui patrimoniu.
Subrogatia este cu titlu universal, deoarece suntem in prezenta inlocuirii unei valori cu alta valoare, facand abstractie de individualitatea lucrului care iese si a celui care intra, in locul sau, intr-un anumit patrimoniu.

Securitatea socială

  • este alcătuită din două componente: asigurarea socială si asistenţa socială.

Dreptul securităţii sociale este strâns legat de politica socială care reprezintă atitudinea statului faţă de riscurile sociale.

Riscurile sociale sunt acele pericole sociale în raport de capacitatea de muncă, capacitatea de a avea un câştig, respectiv starea de sărăcie.

De asemenea, riscurile sociale se împart în riscuri de natură fizică ( boală, invaliditate), de natură economică (şomajul), de altă natură (de ex. maternitatea).

Cele 9 riscuri acoperite de Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii Nr. 102 / 1952 sunt:

  • Accidentul de muncă şi bolile profesionale
  • Boala
  • Bătrâneţea
  • Decesul
  • Invaliditatea
  • Maternitatea
  • Protecţia juridică a urmaşilor
  • Sarcinile familiale
  • Şomajul

Influenţa acestor riscuri asupra situaţiei economice a persoanelor se materializează fie prin diminuarea sau suprimarea veniturilor, fie prin majorarea cheltuielilor.

Scopul securităţii sociale este acela de a oferi un trai decent prin combaterea sărăciei absolute sau sărăciei relative.

Sărăcia absolută survine în momentul în care persoana nu îşi poate asigura nevoile primare (hrană, îmbrăcăminte) şi este nevoită să trăiască cu mai puţin de 2 euro / zi.

Sărăcia relativă survine atunci când persoana îndeplineşte cel puţin 3 din următoarele criterii:

  • nu poate suporta cheltuieli neprevăzute
  • nu are mese pe bază de carne cel puţin de două ori pe săptămână
  • nu îşi permite o săptămână de vacanţă pe an
  • nu poate încălzi suficient locuinţa
  • are datorii (frecvent – credite ipotecare)
  • nu îşi permite telefon, TV, maşină de spălat, autoturism etc.

Sistemul de securitate socială funcţionează pe bază de indemnizaţii determinate în raport de contribuţiile persoanei sau a veniturilor anterioare.

Să luăm spre exemplu cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Dacă se optează pentru concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, plafonul este de minim 600 Ron, maxim 3400 Ron. Cum trebuie înţeles acest plafon?

Dacă 85% din venitul net al solicitantului pe ultimele 12 luni se află sub 600 Ron, i se va acorda o indemnizaţie de 600 Ron. 

Dacă 85% din venitul net al solicitantului pe ultimele 12 luni se află peste 3400 Ron, i se va acorda o indemnizaţie de 3400 Ron.

Dacă 85% din venitul net al solicitantului pe ultimele 12 luni se află între 600 şi 3400 Ron, i se va acorda indemnizaţia rezultată din calcul.

În situaţia în care se optează pentru concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, plafonul este de minim 600 Ron şi maxim 1200 Ron. Raţionamentul de mai sus se aplică.

Prevederi legale importante referitor la dreptul securităţii sociale  ↓↓

Constituţia României:

Art. 1, alin. 3 – România este un stat social

Art. 34, alin. 3 – privind dreptul la ocrotirea sănătăţii

Art. 41, alin. 2 – stabileşte dreptul la protecţie socială

Art. 47 – privind dreptul la un nivel de trai decent, care se realizează prin asistenţă medicală, ajutor de şomaj şi măsuri de asistenţă socială

Art. 49 – referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor

Art. 50 – privitor la protecţia persoanelor cu handicap

Art. 73, alin. 3, lit. p – în domeniul protecţiei sociale se adoptă legi organice

Acte normative în raporturile de securitate socială   ↓↓

Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Legea 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, OUG 158/2005 privind indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copilului, OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, Lgea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legea 292/2011 privind asistenţa socială, Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

În concluzie, securitatea socială vizează asigurarea socială (bazată pe contribuţia beneficiarului) şi asistenţa socială (bazată pe existenţa unei stări de nevoie, cum ar fi: venitul minim garantat)

Important!!

Dreptul Securităţii Sociale este ramură a Dreptului Public

Dreptul Muncii este ramură a Dreptului Privat

Raportul dintre beneficiarii prestaţiilor sociale şi autorităţile competente sunt de regulă de Drept Administrativ

Regimul contestaţiilor este guvernat de Procedura Contenciosului Administrativ

Diferenţe între asigurarea socială şi asistenţa socială

Asigurare – de regulă este dependentă de calitatea de salariat şi se întemeiază pe contribuţia plătită

Asistenţă – se acordă persoanelor care nu îşi pot asigura singure nivelul de trai decent, care nu au lucrat de la bun început sau au lucraţi foarte puţini ani sau venitul realizat este insuficient.

Din punct de vedere al:

Conţinutului, asigurarea socială se bazează pe contribuţia individuală a persoanei, iar asistenţa socială – pe starea de nevoie a persoanei;

avem un raport comutativ – în cazul asigurării sociale – este dreptul persoanei de a solicita prestaţie socială sub obligaţia                                        corelativă de a plătii contribuţia aferentă, iar prestaţiile se acordă de regulă proporţional cu veniturile persoanei în cauză;

avem un raport unilateral – în cazul asistenţei sociale – pentru că se referă la starea de nevoie a persoanei, această stare                                          presupune de regulă o evaluare prin anchetă socială;

Subiecţilor, asigurat – persoană care realizează un venit profesional; beneficiar – persoană asistată;

instituţia de asigurare, instituţia de asistenţă;

Obiectului, în cazul asigurării sociale (se asigură) un venit de înlocuire a câştigului profesional, de ex. indemnizaţia pentru concediul medical;

în cazul asistenţei sociale (se asigură) un minim necesar traiului decent; acest minim este stabilit arbitrar de către stat;

Originii, raporturile de asigurare socială se nasc de regulă în temeiul prevederilor legale, fiind reglementată însă şi asigurarea voluntară;

raporturile de asistenţă socială se nasc întotdeauna ex lege, statul decide care sunt persoanele asistate şi cuantumul prestaţiilor;

Principiul de bază sub imperiul căruia operează cele de mai sus, este principiul redistribuirii şi coeziunii sociale !!!

Instrumente internaţionale, regionale şi europene în domeniul securităţii sociale  ↓↓

Instrumente de armonizare – impun statelor care au ratificat aceste instrumente, modificarea legislaţiei in ceea ce priveşte cuantumul prestaţiilor, duratei de acordare şi a condiţiilor de acordare. Prevederile internaţionale transmise statelor membre sunt cu titlu de recomandare sau de obligaţie.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – Art. 22 – dreptul oricărei persoane la securitate socială ca o condiţie indispensabilă a demnităţii şi dezvoltării personalităţii sale.

Art. 25 consacră trei categorii de drepturi:

  • dreptul la sănătate, la îngrijiri medicale şi servicii sociale
  • dreptul la asigurări sociale pentru acoperirea riscurilor care survin
  • protecţia drepturilor mamei şi copilului

Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale – consacră aplicarea în practică şi garantarea drepturilor de securitate socială.

Organizaţia Internaţională a Muncii  – instituţie specializată in raporturile de muncă, tripartită (participă un reprezentant al statului, un reprezentant din partea sindicatelor şi un reprezentant din partea patronatelor).

Domenii:

Ajutoarele medicale şi indemnizaţiile de boală – Convenţia 24/1927 (pentru lucrătorii din industrie, întrepr. comerciale, profesii liberale, personal casnic), Convenţia 25/1927 (pentru lucrătorii din agricultură), Convenţia 130/1969.

Prestaţiile de bătrâneţe – Convenţia 35/1933 (pentru lucrătorii din industrie, întrepr. comerciale, profesii liberale, personal casnic), Convenţia 36/1933 (pentru lucrătorii din agricultură), Convenţia 128/1967.

Prestaţiile de invaliditate – Convenţia 37/1933 (pentru lucrătorii din industrie, întrepr. comerciale, profesii liberale, personal casnic), Convenţia 38/1933 (pentru lucrătorii din agricultură), Convenţia 128/1967.

Drepturile supravieţuitorilor – Convenţia 39/1933 (pentru lucrătorii din industrie, întrepr. comerciale, profesii liberale, personal casnic), Convenţia 40/1933 (pentru lucrătorii din agricultură), Convenţia 128/1967.

Prestaţiile în caz de accidente de muncă şi boli profesionale – Convenţia 12/1921 şi Convenţia 17/1925 (accidentele de muncă), Convenţia 18/1925 şi Convenţia 42/1934 (bolile profesionale), Convenţia 121/1964.

Prestaţiile de şomaj – Convenţia 44/1934.

Prestaţiile de maternitate – Convenţia 3/1919, Convenţia 183/2000.

Norme minime de securitate socială – Convenţia 102/1952.

Instrumente de coordonare – se referă numai la lucrătorii migranţi, la membrii familiilor lor şi succesorilor acestora. Lucrătorul migrant este persoana care părăseşte ţara în care are rezidenţa obişnuită pentru a lucra în alt stat. Aceste instrumente afirmă interdicţia discriminării pe criteriul naţionalităţii.

Principii guvernante:

  1. Egalitatea de tratament între lucrătorii migranţi şi cetăţenii sau rezidenţii permanenţi ai unui anumit stat – este interzisă condiţia reşedinţei excepţie făcând prestaţiile non contributive (prestaţiile familiale, alocaţia pentru creşterea copilului)
  2. Determinarea legislaţiei aplicabile astfel încât lucrătorului migrant să i se aplice un singur sistem naţional – de regulă se aplică legea locului unde se prestează munca (lex loci laboris); în cazul detaşării se aplică legea de la locul obişnuit de muncă, adică legea locului unde se află angajatorul care dispune detaşarea – Directiva 96/71/CE
  3. Menţinerea drepturilor dobândite şi acordarea prestaţiilor în străinătate (portabilitatea drepturilor sau exportul indemnizaţiilor de plată) – Convenţia 118/1962 – pensiile de bătrâneţe, invaliditate, urmaşi, indemnizaţiile pentru accidente de muncă, statele au obligaţia să garanteze plata şi pentru persoanele care au reşedinţa în străinătate, chiar şi pe teritoriul unui stat care nu a ratificat convenţia.
  4. Menţinerea drepturilor în curs de achiziţie – dacă un drept este condiţionat de o anumită perioadă de contribuţie sau de exercitarea unei activităţi profesionale o anumită durată de timp, se consideră perioadele de activitate ale lucrătorului migrant din fiecare ţară prin totalizarea perioadelor de activitate sau de contribuţie din statele respective.
  5. Reciprocitatea – egalitatea în drepturi se acordă doar cetăţenilor din statele care au aceleaşi obligaţii legale în privinţa lucrătorilor migranţi.

Principiile sistemului asigurărilor sociale din România

  1. Teritorialitatea – beneficiile sau prestaţiile sociale de pe teritoriul unui stat sunt strict reglementate de legislaţia naţională a acelui stat. Ne referim la cuantumul prestaţiilor, durata şi condiţiile de acordare.
  2. Principiul egalităţii de tratament – Directiva 378/1986/CEE privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi in sfera securităţii sociale. Această directivă a fost transpusă în dreptul intern prin OUG 67/2007 aprobată prin Legea 44/2008. Acest principiu exclude discriminarea pe bază de sex, în special starea civilă sau familială.

Discriminarea poate fi directă sau indirectă conform Art. 5 Codul Muncii, OG 137/2000 modificată şi republicată. Discriminarea directă este: întemeiată pe un criteriu expres prevăzut având ca scop tratamentul diferenţiat. Discriminarea indirectă este: o practică aparent neutră, dar care produce efectele unei discriminări.

3. Principiul universalităţii – se întemeiază pe solidaritatea colectivă şi are în vedere ca fiecare membru al societăţii să fie protejat toată viaţa ori de câte ori are nevoie.

4. Principiul asigurării obligatorie – se aplică în cazul asigurărilor sociale de sănătate şi într-o anumită măsură şi celor de şomaj şi pensii.

5. Principiul finanţării de către stat (din buget) a prestaţiilor necontributive – de exemplu, alocaţia pentru creşterea copilului, ajutorul social, cantinele de ajutor social.

6. Principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor sociale – urmăreşte contracararea deprecierii monetare. Indexarea se exprimă în procente, iar compensarea reprezintă o sumă fixă. Astfel, prestaţiile se actualizează periodic.

In acest scop se utilizează Indicatorul Social de Referinţă (ISR), unitate exprimată in Ron la care se raportează beneficiile de asistenţă socială cât şi cheltuielile de la bugetul de stat în vederea stimulării reintegrării pe piaţa muncii a asistaţilor social. În prezent, ISR se aplică la determinarea cuantumului pentru:

  • indemnizaţia de şomaj
  • indemnizaţia pentru creşterea copilului
  • alocaţia de stat pentru copii
  • indemnizaţia pentru susţinerea familiei
  • venitul minim garantat

7. Principiul solidarităţii naţionale – în baza acestui principiu sunt ajutate persoanele aflate în nevoie de către plătitorii de contribuţii, taxe sau impozite reunite într-un fond.

Asigurările sociale de sănătate – îşi au sediul în Legea 95/2006. Prin asigurările de sănătate ca sistem de finanţare, statul ocroteşte sănătatea publică în sensul prevenţiei bolilor, întărirea şi refacerea sănătăţii, prelungirea speranţei de viaţă şi a capacităţii de muncă a populaţiei.

În Constituţie, afirmarea obligaţiei statului de a proteja igiena şi sănătatea publică se regăseşte în Art. 34. Atât la nivel constituţional cât şi internaţional sănătatea este privită prin prisma celor două faţete: fizică şi mentală. Asaltul la adresa sănătăţii mentale se materializează prin hărţuirea morală ceea ce implică tratamente degradante, ostile şi intimidatoare la adresa altei persoane. De exemplu, OG 137/2000 afirmă hărţuirea morală la locul de muncă.

Hărţuirea morală la locul de muncă se manifestă pe verticală atunci când survine de la angajator spre angajat; pe orizontală când apare între angajaţi. Oricine se regăseşte într-o asemenea circumstanţă, se poate adresa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, autoritate care va sancţiona contravenţional agresorul în paralel cu ocrotirea dreptului victimei de a pretinde repararea prejudiciului moral cauzat.  

  • sarcina probei revine angajatorului
  • întotdeauna sarcina probei în cauzele de discriminare revine autorului discriminării

Principiile asigurărilor de sănătate

  • Alegerea liberă de către asigurat a Casei de Asigurări – se stabileşte în funcţie de alegerea medicului de familie. Dacă nu a fost ales un medic de familie, C. de Asig. este cea de la domiciliul asiguratului
  • Solidaritatea în constituirea fondurilor – pentru fiecare sursă de venit în parte se plăteşte contribuţia la fondul de asigurări de sănătate
  • Asiguratul îşi alege liber furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale – în condiţiile contractului cadru
  • Asiguratul este obligat să participe prin plata contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS)
  • Orice asigurat primeşte un pachet de servicii medicale de bază

Pachetul de servicii medicale de bază cuprinde: consultaţie, operaţie, spitalizare, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale (tot ceea ce este stabilit prin contractul cadru).

Pachetul de servicii medicale minimale (oferit celor neasigurați) cuprinde: servicii medicale – urgență medico-chirurgicală, în cazul bolilor cu potențial epidemic, femeilor însărcinate, lăuzelor și planificare familială.

Asigurarea voluntară, complementară sau suplimentară, de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția la asigurarea socială de sănătate.

Calitatea de asigurat o are cetățeanul și rezidentul care platește contribuția la fond. Această calitate se pierde dacă timp de 3 luni nu s-a plătit contribuția, în cazul pierderii dreptului de ședere, de rezidență, respectiv în cazul în care cetățeanul își stabilește domiciliul în străinătate.

Care sunt persoanele asigurate?

  • cetățenii români cu domiciliul în România
  • cetățenii străini și apatrizii care au domiciliul în România sau drept de ședere temporară
  • cetățenii străini din UE, SEE, Confederația Elvețiană care au rezidență în România pentru o perioadă mai mare de 3 luni și nu au încheiată o asigurare pe teritoriul altui stat membru care să producă efecte în România
  • lucrătorii frontalieri care sunt angajați sau lucrează independent în România, și care se întorc în statul de rezidență zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână
  • pensionarii din sistemul public de pensii român care au domiciliul într-un stat membru al UE, SEE sau Confederației Elvețiene; de asemenea, aceștia sunt asigurați în România dacă au domiciliul într-un stat cu care România a încheiat un acord bilateral în sensul securității sociale, în speță: asigurările de boală

Dovada calității de asigurat se face pe baza adeverinței de asigurat, respectiv cardul de sănătate.

Care sunt persoanele asigurate fără plata contribuției?

  • copiii până la 18 ani
  • tinerii cu vârsta între 18-26 ani dacă sunt elevi, studenți, ucenici și nu realizează venituri din muncă; sunt de asemenea asigurați absolvenții de liceu până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni
  • tinerii cu vârsta între 18-26 ani din sistemul de protecție a copilului dacă nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social în temeiul Legii 416/2001 privind venitul minim garantat
  • soțul, soția și părinții care nu realizează venituri proprii și se află în întreținerea unei persoane asigurate (deci, coasigurat)
  • persoanele* victime ale persecuțiilor politice protejate prin Decretul-Lege 118/1990, magistrații care au fost înlăturați din justiție pe motive politice între anii 1945-1989, persoanele persecutate din motive etnice între anii 1940-1945, deportații în străinătate, prizonierii de război, veteranii de război, invalizii și văduvele de război
  • participanții* la Revoluția din 1989 și cei de la Revolta Muncitorească din Brașov în 1987

* – Aceste persoane sunt asigurate fără plata contribuției dacă nu realizează venituri decât din aceste legi sau din pensii.

  • persoanele cu handicap dacă nu realizează venituri din muncă, pensii sau alte surse în afara de cele obținute prin Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • femeile însărcinate și/sau lăuzele dacă nu realizează venituri sau veniturile sunt mai mici decât salariul minim pe economie

Care sunt persoanele asigurate cu plata contribuției suportată de la bugetul de stat?

  • persoanele aflate în incapacitate temporară de muncă datorită accidentelor de muncă sau bolilor profesionale
  • șomerii
  • pensionarii cu pensii mai mici de 740 Ron; de exemplu, dacă un pensionar primește 800 Ron, va plăti contribuția astfel: 800 – 740 = 60Ron x 5,5% = 3,3 Ron, această sumă fiind cuantumul contribuției
  • membrii familiilor care beneficiază de ajutor social (venitul minim garantat acordat prin Legea 416/2001
  • persoanele care se află în concediu plătit pentru creșterea copilului
  • persoanele aflate în arest preventiv sau cei care execută o pedeapsă privativă de libertate
  • personalul monahal care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse; dovada calității de asigurat se face pe baza unui document justificativ special

Asigurarea inseamnă plata unei contribuții lunare de 5,5% din salariu, din veniturile impozabile, cât și veniturilor din agricultură și silvicultură. De asemenea, se plătește din veniturile de pe urma contractelor de inchiriere, dividende, dobânzi sau drepturi de proprietate intelectuală, dacă nu se plătește contribuția din vreun venit profesional. În FNUASS banii intră de la angajați, angajatori, bugetul de stat, donații, sponsorizări, exploatare a patrimoniului CNAS și al caselor de asigurări de sănătate.

Drepturile și obligațiile asiguraților

Drepturi

  • dreptul la un pachet de servicii medicale de bază în caz de accident sau boli stabilit prin contractul cadru
  • dreptul de a-și alege medicul de familie
  • dreptul de a-și schimba medicul de familie după cel puțin 6 luni
  • dreptul de a-și alege furnizorul de servicii medicale (funcție de contractul cadru)
  • dreptul de a primi medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale fără discriminare
  • dreptul de a i se rambursa cheltuielile suportate cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice pe perioada spitalizării
  • dreptul de a beneficia de servicii medicale de urgență, profilactice, curative, ingrijiri la domiciliu, fizio-terapie, recuperare, dispozitive medicale
  • dreptul de a fi informat referitor la serviciile medicale
  • dreptul la confidențialitate
  • dreptul de a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate

Obligații

  • obligația de a se înscrie la un medic de familie
  • obligația de a anunța medicul de familie asupra modificărilor stării de sănătate
  • obligația de a contribui la FNUASS
  • obligația de a se supune controlului profilactic și preventiv obligatoriu
  • obligația de a urma cu strictețe tratamentul indicat de medic
  • obligația de a se comporta civilizat cu personalul medical

Încheierea unei asigurări de sănătate voluntare sau private nu scutește persoana de contribuția la FNUASS !!!

Servicii medicale nesuportate de FNUASS 

  • serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistența medicală la locul de muncă și cea acordată sportivilor
  • servicii medicale de înaltă performanță, altele decât cele specificate în norme
  • servicii medicale stomatologice, altele decât cele specificate în norme
  • serviciile hoteliere cu grad înalt de confort
  • corecțiile estetice persoanelor peste 18 ani în afară de reconstrucția mamară (endoprotezare) in cazul intervențiilor chirurgicale oncologice
  • medicamente, materiale sanitare, tipuri de transport, altele decât cele specificate în norme
  • serviciile medicale solicitate de autorități care au dreptul sa cunoască starea de sănătate a asiguraților, eliberarea actelor de sănătate solicitate de asemenea autorități și eliberarea actelor medicale solicitate de asigurați, altele decât cele specificate în norme
  • fertilizare în vitro
  • asistență medicală la cerere, expertiza asupra capacității de muncă, a încadrării și reevaluării gradului de handicap
  • contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului
  • plata unui cuantum din prețul medicamentelor, a serviciilor medicale și al dispozitivelor medicale
  • servicii medicale solicitate de asigurat
  • servicii și proceduri de reabilitare, altele decât cele specificate în norme
  • cheltuieli aferente personalului medical, cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare din unitățile medico-sociale
  • serviciile oferite la secțiile de boli profesionale și cabinete de medicina muncii
  • serviciile hoteliere solicitate de pacienții spitalizați de zi
  • serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele din structura spitalului